După cum știți, România este cunoscută pretutindeni în lume. Așa am învățat noi la școală, nu? Pentru întărirea afirmațiilor mele, reproduc dialogul dintre nora mea și o demult octogenară din Japonia, în Japonia mamei și tatălui ei de octogenară, la o sală de fitness. În treacăt fie zis, acolo era și un nenea de 101 ani, de care nu se putea ține nimeni, când era la aparate...

Regia, vă rog să puneți un zâmbet amabil pe fața octogenarei.

- De unde sunteți?
- Din România.
- Aaaa, România, Budapesta.
(Nina, în gând: “Până aici a ajuns tâmpenia asta?”)
- Nu, România.
- Aaa, România, Roma.
(Nina e pe punctul de a renunța, dar mai face o încercare.)
- Nu, România, București.
- Da, da, frumoasă țară aveți!
(Nina, în același gând de mai înainte: “Cine știe la ce țară s-o fi gândit, când a zis asta! Oricum, la România nu, că nici acum nu are habar ce e cu țara asta”).

Și cum vă spuneam, vorba cântecului: “Þara mea are câmpii mănoase, dealuri întinse și mândre flori”...