Când banalul și sublimul se contopesc precum mălaiul într-o mămăligă tare, poți să-ți muți privirea din cotidian în lumea viselor. Măcar acolo ești singurul stăpân peste care nu vin informațiile puhoi ca să te debusoleze și să-ți strice ziua. Poți să-ți spargi coșmarurile, să le arunci la gunoi și când te trezești să spui la toată lumea că ai dormit excelent.
Nesiguranța de pe aceste meleaguri te face să te simți mai bine pe tărâmul unui vis care-ți poate produce chiar o bucurie frenetică și să nu mai vezi malaxorul cu minciuni de la Tv.
Pecetea minciunii pusă chiar și-n vis apare sub forma omului din grote care tot mai strigă:
-Nu plec din precambrian că mai am un os de ros cu toate că nu mai am dantură iar măduva din os a dispărut de câteva decenii.