Dragă frate Paul Bogdan

Dragă frate! Sunt ușor dezamăgit fiindcă acest demers de viață a găsit sfârșitul atăt de repede. Virgil Diaconu are cont dar el dacă nu te superi nu a scris de mama lui de copilăria lui de viața lui la care nu avem îngăduință și pentru care purtăm respect. După cum ai observat, nu am strigat la Virgil punând cuvinte nepotrivite. Amicul Virgil Diaconu care odată a împărțit slană și țuică ospețind, scrie despre lumea poeziei a lui Nichita Stănescu. Deci bag de seamă că aici nu de contul și viața lui se găsește citire ci despre a noastră. Că nu are curajul nu mă miră! Ca el și alții scotocind în umbră am mai văzut.
Articolul semnat de Virgil este publicat într-un ziar, in Argeșul, suplimentul literar Săgetătorul, publicație ce se bucură de respect. Deci dacă în lumină a ieșit ziarul, atunci și cuvântul! Nici pe vremea președintelui Ceaușescu nu am întâlnit astfel de temere de ușoară înapoi deșteptare. Am fost liber fiindcă așa m-am născut, dar am avut și cred că mai am încă puterea de a mă arăta. Ce greșeală este în demersul meu care aduce în față un articol dintr-un ziar? Oare nu sunt atâtea pe site? Sunt întristat și cred că nu singurul. Cum am mai spus, Nichita nu are nevoie de apărare.
Tu frate Pan încerci o înțelepciune.Nu mă las purtat mai departe, dar mă arăt cu durere și ușor vlăguit de încetineala aceasta... Mai mereu la gâtul celor puternici au sărit nefericiții neîmpliniții! Nicio putere din lume nu adună lângă ea pe cel slab, pe cel netalentat, pe cel neterminat, ci numai pe acela care are lumină are ce pune pe masă. De asta frate Pan nu stau pe gânduri și nu pup mâna care lovește, ba de pot o prind și o răsucesc la spatele întunericului ca nu cumva să lovească din nou pe aproapele!
E rușinos și nedrept ce s-a întâmplat cu ascunderea acestui articol în pagina de autor! Cel puțin știu că mi-am făcut datoria că m-am purtat ca un bărbat și nu ca un fel de plantă de buruiană ce primește soarele pe ascuns ce fură din roua dimineții pasul care calcă apăsat la drum. Aceasta este o scrisoare deschisă prinsă în inimă și în spirit de libertate ca un îndemn.


Destul că peste 300 de oameni au luat cunoștință de atenția făcută lui Nichita Stănescu așa ca o încă lovitură. Mie îmi este rușine frate Bogdan Paul și să mă crezi că am niște lacrimi în ochi în locul sabiei care oricum alege în timp despre dreptate. Nu voi sta niciodată cu mâinile în sân atunci cînd voi vedea că unii ascunși în umbra neputinței au impresia că pot ucide. Sunt convins că nici tu frate nu ai liniște în suflet pe tema aceasta.


http://www.poezie.ro/index.php/article/239434/index.html

Și fiindcă ghinionul sau poate reaua voință a unor editori nu îmi dau libertatea de a mă arăta în demersul meu așa cum doresc, nu iau hotărârea grăbită de a dispărea. Vă mai spun doar că azi, 31 martie 2007 am fost la Ploiești, la Nichita acasă, în centru, la teatru, peste tot pe unde organizatorii au întâmplat evenimentul. Materialul cu pricina a mai apărut și în altă revistă.
Ce vă rog să întelegeți este că site-ul acesta și nu numai este ca o publicație tipărită pe hârtie. În momentul în care ți-a ieșit cuvântul din inimă, el nu-ți mai aparține, se duce prin lume. Dacă un material care atacă pe cineva apare, de ce nu și celălalt care apără nu are aceeași soartă? E trist, da! e neînchipuit de trist!