Pașii șovăitori,ajutați pentru un timp de bastonul care nu mă lasă să uit recentul accident,mă poartă prin oraș,printre insule de ghiața murdară,oameni grăbiți să se retragă spre case,și cerșetorii ce au devenit parte din decorul orașului.
Unii sunt insistenți,frizând obrăznicia...sau poate,cine știe,disperarea?Unii cer ceva de mâncare,sperând ca spiritul sărbătorilor,să ii facă pe cei care au,mai darnici.Alții iți cer un ban și chiar se arată nemulțumiți dacă e prea mic sau dacă incerci să le dai altceva decat bani.
și iată-l!Acolo ,intr-un colț de strada e El.Se deosebește de ceilalți:nu intinde mâna,nu cere și ceva din infățișarea lui denotă tristețe și singurătatea celui neanțeles.Ar avea nevoie de multe:și mâncare,și lemne de foc,..poate și cațiva bani...Dar sufletul lui țipă după căldură și iubire.
Rămân impietrită privindu-l:ceva din infățișarea lui imi răscolește inima și amintirile și mă aruncă intr-un trecut indepărtat,intr-un apartament de bloc,unde totul fusese irevocabil frânt in două:familie și destine.Doi părinți și trei copii ce incepeau ,fiecare in felul său,o viață nouă,incercând să-și vindece rănile,unii,iar El,tatăl,sperând că totul e o glumă,sau un vis urât,sau că timpul le va rezolva pe toate.Incă nu poate crede că nu mai e el cel atotputernic,și nici nu acceptă că undeva ,pe drum,a rătăcit calea și s-a pierdut de familia lui.Curios:se crede chiar victimă!
-Lasă tăticule,că poate viața mă va ridica mai mult decât visați!Atunci am să vă intorc spatele,cum faceți voi acum și am să trec nepăsător!
Așa era el :dacă era lovit sau rănit in suflet,nu avea elasticitatea trestiei,nu știa să se incline in fața destinului...
***

Un telefon in dupa-amiaza ninsă de decembrie,sparge obraznic liniștea iernii.Sună atât de sinistru,că nu indrăznesc să răspund...
-Alo?!
-Lili?....Nu știu cum să-ți spun(Era Ani,sora mea mijlocie)...Fată dragă,te-am avertizat că dacă nu te căsătorești mai repede vei rămâne singura purtând numele tatălui și că va trebui eventual să-l și ingropi?!Ei bine...S-A INTAMPLAT!
-.....Ceee?!
-Am fost anunțată acum câteva minute că tăticu' a murit.
-.....Crezi ca e adevarat?!Poate e o gluma proasta?!
-Cine ar face glume sinistre?Mai ales cu mine?Toata lumea stie ca in sufletul meu nu e loc nici pentru iubire,nici pentru iertare!A trecut prea mult timp,pentru prima si prea putin pentru cea din urma.
Am simtit cum pamantul imi pleaca de sub picioare si nimic nu mai e sigur pe lume.
A trecut mult timp,douazeci de ani,de cand a iesit din viata noastra,dar il respectam ca parinte,iar judecatorul vietii si faptelor lui nu puteam fi eu.Parintii nu ti-i alegi,ti-i da Dumnezeu si ai datoria sa fii un bun fiu,sa-i respecti si sa-i ajuti cand neputinta ii biruie...Dar mintea mea nu poate cuprinde moartea.E drept ca pe masura ce trece timpul,incepe sa ii apese durerea de oase,parca si tusea le e uneori enervanta,inima nu mai poate tine ritmul ,dar exista in mintea mea lege nescrisa:"PARINTII SUNT NEMURITORI!!".Buni sau rai,ei trebuie sa fie aici pe Pamant.Ei sunt radacinile mele....Si sunt aripile ce ma ajuta sa ma inalt in zborul meu.Ei imi dau putere...Ei ma ajuta ,cu blandete sau mai dur in vorba,sa ma ridic cand cad si sa merg mai departe..
Poate nu e adevarat!!!Poate dorm si ma voi trezi!!Daca e vis,maine voi merge sa il caut,sa il intreb cum se simte,daca are nevoie de ceva.Nu am fost prea apropiati,dar intre parinti si copii nu e loc de suparare sau orgolii.
E drept ca ultima data m-a suparat,cand vizitandu-ma la spital,prima intrebare dupa salut era:
-Mama-ta a fost?Cand a plecat?Mai vine si deseara?!
Ce puteam sa-i spun?Ca are viata ei si o noua familie?Dar asta o stia deja...Ca ma pune intr-o pozitie ingrata,la mijloc intre el,tatal meu si actuala familie,linistita si fericita?!
Puteam sa il judec eu,sa ii spun ca datorita lui,pana nu demult ,notiunea de "tata" echivala cu ceva urat,violent?...si au trecut ani pana am invatat ca "tata" e o persoana buna?...numai ca el,tatal meu,ramasese corigent la aceasta lectie.Iar eu am invatat a doua oara sa rostesc "Tata",dar celui care a stiut sa ne creasca,sa ne ocroteasca ,sa ne protejeze...pentru ca merita.
Eram un caz bizar:"Sarut mana taticu'!".."Mai vine maica-ta deseara?!".."Da,dar vine cu..taticu'."
Eram copilul cu doi tati.Nu era ceva nou,nu eram singura si nici prima.Nou era pentru el sa realizeze ca viata a mers inainte,ca altcineva i-a luat locul,ca iubirea ce i s-ar fi cuvenit si el a ramas undeva in urma,pentru ca nu a mers pe drumul vietii, macar paralel cu noi.Drumul ni s-a intersectat doar uneori,pentru cateva clipe, si atunci ca un lait-motiv,me spunea neajunsurile pe care le avea.Credeam ca e metoda de a ne taia elanul,in cazul in care am fi gandit sa ii cerem ceva.
***
Duminica seara,intr-un doliu decent,in fata camerei mortuare ,cobora din doua masini singura si cea mai de pret avere a tatalui meu:trei fiice,acum femei la casele lor,cu un trai indestulat si linistit,doi gineri si doi nepoti,de ispravile si gingasiile carora nu a mai avut timp sa se bucure.Pe care nu i-a privit cum alearga la joaca,pe care nu a mai apucat sa ii invete box si care,mirati de lacrimile mamelor lor,intrebau:"Cine e nenea asta?!De ce plangi mami?!"
-E tatal meu...E bunicul tau.
-Fugi de aici!!Tataia e acasa cu mamaia!De ce ma minti?!"
Ii privim si ne privim apoi peste capetele lor...Le puteam explica acum ca mamele lor erau de varsta care o au ei acum ,cand nenea asta,tata,a iesit din viata lor?!





Ii privesc fata chinuita de moarte ,corpul ce a ramas chircit putin de durerea din ultimile clipe.
-Si loviturile de pe fata?!Ce s-a intamplat?!
Rude binevoitoare ne explica:
-Era tare bolnav...Era putred de bolnav si inima ii era cea mai obosita.Moartea a fost o usurare pentru el.
-Dar unde?cand si cum a murit?
-Statea in casa batraneasca...o mai tineti minte?!S-a darapanat si el statea vai de capul lui in una din camere.Nu avea decat patul ,masa si un dulap in care ,printre altele,tinea un maldar de fotografii :ale voastre,ale maica-tii.Tot timpul le privea si nu pierdea nici un prilej sa le arate oricui si sa se mandreasca:"Vezi ce fete frumoase am eu?Sunt copii buni,asezate la casele lor....Se pare ca au rupt blestemul acestei familii de adulti divortati si copii fara viitor ,cu destin frant.."
-Tot timpul intreba de mamica!De ce nu a facut un pas spre noi??Daca a pierdut dragostea vietii,niciodata nu era prea tarziu sa-si recastige copiii!Poate nu ar fi fost o dragoste mare,sa nu ne mintim,dar ar fi fost respect si ar fi fost cine sa ii deschida usa,sa il intrebe de dureri si sanatate.Poate ar fi gasit alinare in gandul ca nu a pierdut tot si nu a trait degeaba.
-Mama voastra....pe ea a iubit-o enorm ,chiar daca nu a stiut cum sa arate asta cat au fost impreuna.El nu a incetat nici o clipa sa o iubeasca in felul lui.Tot timpul incerca sa afle vesti despre ea,sa ii apara "intamplator " in drum,sa ii vorbeasca...orice,dar sa ii auda glasul...sa o vada.
Voi...de voi ii era jena sa nu a putut sa va ajute,ca nu v-a stat alaturi.Pentru tine a avut mereu cele mai bune si duioase ganduri...erai primul copil:"E mai mare si mai inteleapta...si cu mai putin noroc,asa ca mine...Oare va reusi sa se ridice si sa mearga mai departe dupa aceasta incercare?!"...Oricine i-ar fi spus ca te-a zarit,nu mai avea scapare:"Ai vazut-o?Cum e ,mai schioapata?Mai are nevoie de carja?!"
...Lacrimi imi umplu ochii si sufletul...Si as fi pariat ca nu voi plange la moartea tatalui...Dar de ce tata nu ai fost tu cel care sa imi iesi in drum,sa ma intrebi?De ce cand ma zareai plecai capul si asteptai cu speranta sa fac eu primul pas spre tine?...Doamne cum ti se luminau ochii cand auzeai :"Sarut mana taticule!".Tot sufletul iti era in ei...Apoi cu entuziasm spuneai ca ai sa ma cauti...dar niciodata nu o faceai.Nu ti-as fi cerut nimic...ce era in mintea ta?!Mandrie?!Asta te-a impiedicat sa intinzi mana spre noi?!Dar asta nu era cersit!!!Era un strigat disperat:"Am nevoie de copiii mei!Doar prin ei imi amintesc de ce am trait in aceasta lume!Nu imi place sa vorbesc unor fotografii,vreau sa va privesc in fata,si da,am nevoie sa imi sprijin sovaiala bolii de bratul vostru intins!!!"
...De ce sa vorbesti cu pasarile din curte ,cand aveai nepoti si te puteai bucura si amuza de "perlele" lor?Si mai presus de toate :de ce m-ai lasat cu sentimentul asta de vina pe care nu o mai pot rascumpara cu nimic?Unde te voi gasi sa iti spun toate astea...sa iti spun cat regret ca nu pot schimba nimic..???
***
-Cum a murit?
-Femeia cu care traia i-a facut focul in casa,apoi a plecat la apartamentul ei safaca pregatiri pentru Craciun.A ramas singur,s-a barbierit si nu a mai stiut nimeni nimic de el,din seara aia pana a doua zi la amiza cand ,ciudat,lumina era aprinsa in camera luiEra nefiresc pentru el lumina aprinsa in mijlocul zilei.A intrat fratele lui si l-a gasit cazut cu fata in jos si medicamentele imprastiate in jurul lui.Credem ca a avut iar o criza de inima...Stiati ca anul acesta a avut doua infarcturi?!Probabil a incercat sa isi ia medicamentele ,cand i s-a facut rau ,le-o fi scapat pe jos ,apoi a cazut si el.
Vina si regretul ma copleseau .Imi amintesc ca in urma cu cateva luni am fost anuntata ca e internat la cardiologie.Ma simteam rau,foarte rau ,ma durea ingrozitor piciorul...eram inaintea unei noi operatii..."Multumita " birocratiei zilelor noastre si afuriseniei liftierelor de la spital,am urcat pe scari 9 etaje,ca sa merg la el.Durerea ma paraliza...imi presa creierul parca.Cand am ajuns,mi s-a spus ca fusese externat chiar in acea zi....Ce spirit rau mi-o fi pus in gura vorbele ce s-a dovedit a fi profetie?!"Ei dom' Barbu,pe mine nu ma mai vezi prea curand!!!Poate doar la moartea ta!!!"...Dar nu am gandit cu mintea si nu am simtit cu sufletul aceste vorbe!!!S-au nascut pe buze si au murit in clipa cand si-au luat zborul.
Ce lege a firii face sa se indeplineasca tocmai vorbele rostite la necaz,la suparare?!...
Pe tata,iata,il vedeam la moartea lui.Inca chircit,cu haine ponosite,ce purtau marca saraciei in care a trait,cu fata chinuita,inconjurat de fete si de rudele ce nu mai dovedeau sa se certe peste sicriul lui:
-Nu il ingropam cu mama!!!
-Ba asa a vrut el!!!
-Nu vrea preotul sa il primeasca in biserica din mahala!!
-Trebuie sa mai platim odata taxa la biserica din cimitir!!
-De unde baaaniii?!
-Dar pensia lui unde e?!...
Si el:..Statea impasibil,parca strambandu-se la toti.Parca ar fi spus:"Mai chinuiti-va si voi cu ganduri si remuscari!Mie mi-a ajuns o viata de chin..Existenta asta a fost o pedeapsa.Poate am noroc sa trec in alta mai buna".

***

Langa groapa hada sufletul meu tipa si se roaga:"Tata iarta-ma!Nu am inteles ca aveai nevoie de iubirea noastra..poate ai incercat sa te apropii si nu ai stiut cum sa o faci.Unde te voi gasi sa iti spun cat regret?!Ma pot oare consola cu gandul ca sufletul tau e inca printre noi?Ne vede si poate citi gandul si sufletul fiecaruia?!Simti si tu ca sangele apa nu se face si ma doare moartea ta,singuratatea si raceala in care te-ai stins,fara lumina calauzitoare spre celalalt taram?!"

***

E Craciunul.Toata familia adunata langa brad sarbatoreste.Trei femei cu suflete de copil si mama lor s-au retras in alta camera si deapana amintiri...mai mult ,rele,dar si cateva bune.
-Stiti ceva?Cu o saptamana inainte sa moara,taticu' mi-a dat telefon.Vorbea Vali,cea mai mica si mai rece in ce-l priveste pe tata,dintre surori.Era si foarte mica atunci cand el a plecat.
-????
-M-a rugat sa vorbesc cu mamica ,daca ii poate da o copie dupa hotararea de divort.Ii trebuia la primarie...cu ajutorul ei,avand pensia de boala mica,putea obtine un supliment de lemne pentru foc.
Un alt cutit infit in inima:Cat de bolnav si sarac a fost tata!!Cata mandrie si nesupunere au fost in el,daca nu ne-a cerut ajutorul.
-Am spus ca am sa iti spun,continua Vali.M-a intrebat apoi ce mai face mamica.I-am raspuns scurt:"Bine!".M-a intrebat ce fac bunicii:"Bine!"...M-a intrebat ce face Lili,cum se simte dupa aceasta operatie.Din nou rece si sec:"Bine!"...M-a intrebat de Ani,de baiatul ei,de mine ,de copilul meu...si mereu scurt si rece acelasi "Mmm...Bine!".
Atunci nu am stiut,dar acum imi dau seama ca aceste a fost despartirea lui de noi,ramas-bun-ul lui...Si ma doare cumplit ca ,poate crezand ca ma plictiseste,mi-a spus cu voce umila:
-Bine,te rog sa ma scuzi ca te-am deranjat....
Am vrut sa ii spun ca nu e nici un deranj,dar cred ca suna de la un telefon public si convorbirea s-a stins la ultimul lui cuvant...se terminase cartela.
Parau de lacrimi curgeau din ochii a trei femei cu suflet de copil.Umilinta tatei din ultima clipa,regretul su durerea lui bine ascunse de ochii nostri,infingeau colti ascutiti in sufletele noastre.Lacrimi preling si din ochii mamei,care nu stie cum sa isi aline puii,care stie ca nu e momentul sa isi aminteasca acum viata nefericita alaturi de acest om.Si poate prin negura durerilor si necazurilor apuse a gasit vreo amintire placuta si i-a putut inchima lacrimi omului care i-a daruit trei copii.

Tata,in singuratatea lui,a gasit ca solutia ce-a mai buna pentru a fi alaturi de copii si de marea iubire a vietii lui in perioada Craciunului ar fi sa moara cu cateva zile mai inainte.Noua ne-a daruit regrete,dar lui si-a facut cadou un Craciun alaturi de cele mai iubite fiinte,alaturi de familia lui pierduta.Caci fiecare din noi a fost cu gandul la el iar umbra lui a trecut prin inimile noastre.
Tata ,cersetorul de iubire,nu a stiut sa intinda mana si nici sa ridice vocea ,sa ceara.Dar a platit cu viata apropierea de sufletul copiilor lui ,rascumpararea pentru greselile din trecut si masa de Craciun alaturi de femeia vietii lui si familia pierduta .
Undeva ,un acordeon,o voce de bariton fredoneaza:"Casuta noastraaaa,cuibusor de nebunii/Te asteaaapta ca sa viiii!!!"...e singurul cantec care l-am auzit in gura tatei..il canta cu traire si placere...E completare la darul ce si l-a facut oare?Sau e completare la putinele amintiri frumoase ce ies de sub valul timpului si uitarii?!