Da, într-un fel așa e. Vin să dau lecții altora când nici eu nu am habar pe ce lume trăiesc și ce vreau de fapt cu adevărat. Toată tevatura asta și ascunsul după deget nu ține în fața adevărului care doare; doare pentru că materia asta cenușie inexistentă de fapt, cu neuron expirat, nu vrea, nu că nu poate, nu vrea să vadă partea principală a lucrurilor. Care adevăr întrebi?
Stupiditatea și indolența în care-mi place să mă complac și mlaștina lenei în care zilnic mă scald; modul de a o face pe victima și pe ăla marginalizat și neînțeles de societate, care, să fim serioși, eu singur îmi creez himere de genul ăsta; minciuna cu gust de adevăr care o promovez tot timpul; comentariile puerile și înfumurate care le fac altora, vrând să demonstrez de fapt ce minte strălucită de focă eșuată dețin; pupatul în fund și linsul mâinii atunci când vreau să mă bag și eu în seamă pe lângă cineva care e mai evoluat decât mediocritatea care mă caracterizează; respectul de sine cu care șterg wc-urile din gară; impotența voinței de a face ceva în sensul strict al cuvântului și nu doar așa de suprafață precum capra ce linge sarea; comportamentul de mare profet , care atunci când este pus în fața unei probleme grave se scobește în nas cu ambele mâini și scoate priviri de musculiță beată, etc.
Tot ce am spus rămâne spus și indiferent dacă îmi place sau nu asta e realitatea care cere să fie modificată din rădăcină. Poate am și părți bune, asta rămâne de văzut.