stau si ma gandesc la fatidica cifra de 24 . 24 o noapte de neuitat, pe 24 incercam sa uit o iubire si sa o ascund in sufletul meu atat de adanc incat nici eu sa nu o pot gasi, ca dupa cateva ore sa aflu ca a murit cu adevarat. iubirea vietii mele a murit. nu vreau decat sa scriu acum cand au trecut cateva ore de la inmormantare, atat si nimic mai mult. nu am nici macar pretentia ca incerc sa-mi controlez gandurile sau cuvintele.
Deci: 24
In ziua inmormantarii tale, cand am plecat din cimitir, am stiut ca voi veni des acolo. as putea ramane cea care sunt, sa te iubesc tot atat, fara sa ma mai intorc niciodata acolo. pentru ce as reveni? o intalnire cu tine lipsita de sens, un monolog in plus. raman in afara realitatii, fara putinta de a intra in ea. sa-mi repet mereu, mereu, aceleasi si aceleasi cuvinte, nu mai duc la nimic.mormantul tau acolo, sub ochii mei, am atins pamantul cu mana, si fara sa ma pot impotrivi imi doream sa cred ca vei suna cu o mica intarziere ca deobicei, ca maine este vineri si vei veni, ca in curand te voi simti aproape de mine. in zadar imi spun ca esti mort; uit si asteptarea reincepe. tu nu suni, si atunci incolteste in mine o mica speranta, poate .... stiu ca speranta mea este o nebunie, dar nu-i pot rezista.in ciuda ratiunii mele, alerg spre o imagine a ta care stiam ca nu mai exista, aceea ultima, inaintea clipei in care niste oameni imbracati in haine negre, te-au ferecat pentru totdeauna in adancul pamantului. nu ma puteam opri sa nu vin la tine, sa nu privesc cei doi copaci si bordura de piatra. Ce mai aveam de sperat? Nu voi putea schimba lumea pentru ca tu nu mai esti pe pamant. privirea mea cauta lucruri ascunse, viata subpamanteana, inumana, unde fiecare putrezeste singur, tu la fel ca toti ceilalti, numai la o adancime de un metru, departe de mine. incep sa simt, sa gandesc. nu, nu va mai avea loc nici o intalnire. am fost numai eu singura in fata unui om mort care erai tu. eu singura in fata golului. totul continua. si inca odata am hotarat sa continui si eu. sa fiu o planta inzestrata cu inteligenta, sa ma adaptez la ritmul anotimpurilor, sa respir adanc, sa spun "DA" si sa simt cum imi bate inima. copilul meu ma asteapta, nu stie nimic, si-mi e teama sa nu-mi simta tulburarea. ma simt responsabila. povestea nu s-a incheiat frumos, dar atat cat a fost , a fost... a fost un 24