Când voi fi bătrână voi avea timp oare să mă gândesc la tot ce nu am făcut, să mă gândesc cum ar fi fost dacă...
Să mă întreb cum ar fi fost viața mea dacă nu aș fi știut cum este să simți că inima bate nu numai să supraviețuiești?!
Voi avea oare timp să număr anii în care am fost fericită și anii în care am fost nefericită?!
Voi avea timp atunci când voi fi batrână să mă întreb dacă mai am timp să mor?!Și dacă voi avea timp, ce-mi voi aminti?!
Și dacă voi avea timp, cum îmi voi aminti de mine?!Voi avea timp să fiu prezentă în amintirile mele?!Cum voi reuși să fiu prezentă în amintirile mele când eu, acum nu sunt aici, nu sunt cu mine?!
De voi aștepta să mi se redea libertatea de a fi eu insămi, libertatea de a gândi, voi muri gândindu-mă că nu am făcut niciodată suficient să fiu fericită doar pentru mine. Să gândesc doar atât cât să nu regret că nu am făcut ceea ce ar fi trebuit. Să mă intorc la începuturile inocenței mele , la începutul vieții mele, la anii când nu regretam, când nu așteptam , când nu știam!
Acum este prea târziu și eu nu mai știu să fac nimic pentru mine, nu mai știu să retrăiesc nimic, nici măcar amintiri frumoase pentru că eu nu mai găsesc nimic din ce aveam, nu mai știu nimic din ce știam despre mine!
Sunt pustie și avariată, sunt într-un fel în care nu mi-am imaginat că voi ajunge.Sunt doar eu, fără nimic...Nu mai am nimic, și nu știu dacă am avut ceva vreodată!