Am ridicat o mână,
Încet.
Apoi un picior din cele 2,
La întâmplare.
Deci sunt viu.
M-am mirosit cu atenție.
Nu miroase a putrefacție.
Am zâmbit.
2 muște zboară pe lângă mine,
muște-negre,
de-alea scârboase.
Dar e bine,
Respir adânc, inspir la fel.

Din spate vine un marfar
E plin de sentimente putrezite.
Oare?!
Nu cred că o să ajungă la destinație.
După muntele ăsta care maschează valea
Trăiește o ceată de poeți.
Poeți cu pistoale la brâu și baionete.
Prădători de sentimente.
I-am făcut semne,
Cu mâinile si picioarele,
Mecanicului de locomotivă.
„Nu te duce-nu te duce prin pădure!”

Locomotiva șuieră veselă
Și se afundă inocentă prin pădurea
Plină de copaci.
Mecanicul nici măcar nu m-a auzit.

Cum poate să dea un mort
Din mâini și din picioare?!
Și să strige
„Atenție! Pericol de moarte!”???!!!