sunt european până mi se
înmoaie inima risipită prin celule
atunci clipa trece prin ziduri și
în sufletul meu teama e o pasăre de noapte
verzuie ajunsă la preț un poet ce compune
acel ceva pentru care ai putea fi osândit
cu aripile desfăcute larg
Dumnezeu pedepsește în alb întâmplător
îmi spui dar eu nu sunt ca tine
pentru mine Bucureștiul tău e doar un bărbat
căsătorit cu o femeie străină
care gândește altfel decât scrie
născut dintr-o pace veche de care încă nu s-a spălat
până la tălpi în fiecare după-amiază iau
asupra mea un păcat și
mă arunc până în cerul al nouălea
să dispară toate vămile taine într-un fel de fericire
de care să nu fiu bănuit
când mănânc pâine prăjită cu ceai
mă rog pentru odihnă merg până la capăt
privește cum se repetă cuvintele cu alte cuvinte
cum râd pruncii pe fruntea saltimbancului
trăgând cu arcul către sfântul munte
vei înțelege de ce frământ gândul
de ce-i spun incinge-te
cu numele acelui duhovnic
atât de înalt în liniștea lui
să nu-l omoare legile voastre
tata râde și dă în fugă calului un cub de zahăr
apoi îmi spune băiete
poartă mereu sub vestă asul de pică
îi zâmbesc și eu cumva de pe drumuri adun cuvântul
obișnuit să ies în lume cu mâinile goale