Crize, disperare, fumuri
de tutun ars în scrumiere
și eu care tot nu spun
ce vreau.
Tot atâtea pietre de moară
scoase de undeva,
inexplicabil,
din pântecul
unei mori de vânt.

Criticile voastre
aberant revărsăte
din guri hohotite
și burti hămesite
cum că nu știu
ce vreau.

Atâta cât voi vă luați
fără să cereți nimănui acordul;
Nisipul să-l cern prin tuș violet,
să vă scriu
de pe steaua voastră norocoasă,
să vă mint in hohote,
să mă mint atât de frumos
încât să vi se pară
că sunteți reali,
să vă întrebați
ce nu vreau.

V-aș scrie
cu gândul ciunt
și cu visul la jumătate:
vreau să mai stăm
din goana asta nebună
să pot să elimin lait motivul
din viețile noastre,
să vă învăț ce înseamnă
să plutești într-un simplu vals,
să simți plăcerea durerii
de a te îndrăgosti de
visul imposibil.
este tot ceea
ce vreau.