Simt cu mă desprind bucată cu bucată de os, până la măduvă.
Îmi cade pe obraz un colț din tavan.
Mă întind pe covorul de marmură, să mă fac una cu moartea.
Arunc în vid un strigăt mut. Să sparg tăcerea.

Þi-ai pierdut lentilele, ai devenit un schelet livid. Þi se ia pielea de pe degetele spurcate cu carne de femeie murdară.
Ești gol.
Nu te mai îmbraci cu mine.

Caută-mă în praful de sub palme, sub unghiile care îmi păstrează pielea,în colțul buzei.
Caută-mi umbra pe care ai spânzurat-o de peretele din bucătărie.
Răstoarnă patul și scutură-l bine, rupe așternuturile, răzuiește varul...fă curățenie în conștiință.

Sunt acolo, fragmentată în fiecare lacrimă extirpată, în fiecare cuvânt amputat.

m-am făcut mozaic pe marmură