Am fost in gradina botanica, pe seara, nu tarziu, doar seara; ma intreb daca iti amintesti, intrii, au o alee intinsa si langa casuta "aia" apar mai multe carari...am azvarlit cu Varful picioarelor frunzele de pe prima alee, era mai linistita, mai singura, era bine; in vremea asta pleaca lumina la ceas mic si lumea fuge in case, baruri, pereti; eu am vrut acolo, am strans usor si am indemnat spre dreapta...ai venit...era bine! Ma intreb ce cauta batranul...era deja un intuneric bashbait, parca doar pentru "ei",… parea trist, aplecat usor, dar ne-a aruncat o privire, avea ochii afundatzi si batrani, pierduti...
n-am spus nimic, doar mainile au parut sa stie ce era de zis...l-am lasat undeva in urma si cand am trecut pe aleea paralela l-am cautat fara cuvinte cu privirile, dar nu l-am zarit--noaptea, noi, el, nu stiu, dar "plecase". Cred ca atunci a plecat si din gand si din maini, aveam un sentiment de usurare, eram egoisti, eram doar noi!
Am ajuns in partea cealalta a gradinii, acolo unde aleea nu mai e alee, natura e mai multa si frunzele nu mai erau singure, era si apa si plante inca spre verde, am vazut si cativa "ei" si iar doar mainile au stiu sa zica....am cautat si stelele, dar, ti-am zis, si stii, nu venisera inca...
M-am aplecat dupa frunze, ti-am scapat mana si asta te-a bagat si pe tine in joc, erai "liber"...ai luat frunze in brate si am inceput sa ne jucam(?!)...trebuie sa-ti amintesti...ce cuvinte, ce vorbe am spus?...imi pare greu sa le caut acum desi le stiu, le am....
Apoi am fugit...am iesit, am luat-o prin spate si am ajuns repede la mine...ma simteam nebuna sau, na, nu stiu cum sa zic....ai ramas in frunze, dar stii bine, trebuia sa plec...sa nu mai zic ca m-am gandit ca n-ai fost(ti-am spus doar), ca totul a fost o iluzie...aievea!
m