agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-05-20 | |
În acest lung tren al vieții luăm cu noi...sau alături de noi se instalează persoane mai mult sau mai puțin dragi nouă. Se instalează singuri...sau ni le alăturam noi...fără să vrem...sau cu bună știință. Cum să facem să le fim pe plac...sau să-i facem să ne fie nouă pe plac...??? Nu se poate...!!! Și atunci, pe parcursul drumului pe care trenul îl parcurge, ne debarasăm de unele persoane...sau se debarasează ele de noi. De ce? Pentru că în vagonul destinat conviețuirii...ne trezim că nu avem nimic comun unii cu alții...Ne trezim că nu există pic de înțelegere...nu este compatibilitate...Și atunci ce face? Coboară...sau îl dăm noi jos din tren...Dar durerea mare este că rămâne locul liber....Pe acel loc nu s-a mai așezat nimeni...sau dacă încearcă cineva s-o facă...o face cu stângăcie...de teama să nu provoace dureri...de teamă să nu provoace stricăciuni...pentru că nu poate sta confortabil...pentru că se lovește de ceea ce este uitat sub bancă...Ei...dar durerile sunt deja acolo...pentru ca cel ce a plecat...nu le-a luat cu el...Le-a făcut o bocceluță bine legată la gură și le-a lăsat sub bancă...doar-doar voi da de ele....Si acum? Încercăm să spunem: ,,E LIBER LOCUL!!! De ce nu vrei să stai?...Nu pot...timpul a trecut...!!!’’ Trenul nu s-a mai oprit...Nu a mai făcut popas în stații pentru a mai da voie cuiva să se așeze acolo. Și mai este ceva. Nu mai îndrăznește nimeni să ia locul...tot din cauza celui așezat înainte...Pentru că nu are puterea de a lua bocceluța cu dureri ca să o arunce pe geam....De ce?...Ori nu-i dă voie călătorul pentru că s-a învățat cu ea acolo...ori nu o găsește...ori nu are puterea de a o smulge de acolo. Rămânem cu durerile...cu locurile libere...și cu privirea aruncată pe geam...Ce să vedem? O nouă gară...cu noi speranțe...cu un nou călător care să aibă mai multă încredere în ceea ce privește când se așează pe locul rămas liber...care să aibă mai mult de oferit...mai mult de arătat...sufletește.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate