Nu am pretenția că sunt cineva în lumea literară de la țărmul Mării Negre însă acum că vederea îmi joacă feste și chiar două perechi de ochelari puși pe nas nu îmi sunt de folos, mă supăr căci sunt chioară dar nu sunt încă oarbă. De ce oare se mai găsesc scriitori cu două, trei cărți modeste citite doar de rude și au locul deja stabilit în filiala scriitorilor din Constanța, iar alți care au ceva talent însă nu au relații la București ca să le dea o banală recomandare, stau și fluieră a pagubă așteptând
să le cadă o pleașcă din cer și să mulțumească celui de sus că au talent dar se mai negociază cu el?
Lumea asta-i strâmbă de tot și chiar nu se mai merită să spui nici un gând nici măcar la un frate că și acela și-a schimbat ideile politice.