mă îndrept ades
pe străzi deschise
către un cimitir uitat
si caut un însemn
care cândva
mai viu decât
oricine
încălzea privirile
și mintea
acelorași șacali

arar
mă mai opresc
și mai răspund
arar
oricum oricând
oricărui ins
ce vrea să întrebe

îl sfâșii cu privirea
și urlă în sinea lui
și înțeleg și
înțelege că
urletul
e semnul
întrebării…

în șoaptă vreau să-i spun:
sălbăticirea
vine atunci
când mult prea mult
trăiești
printe jivine

*
* *

sălbăticirea
vine
și nu mai
pleacă în vecii vecilor
amin


*
* *
…în urma mea
același câine
amușină amarnic

și dimineața ne împânzește
pe amândoi
pe creștet îl mângâi
pe creștet mă mângâie
sălbatic mai sălbatic
precum un râset
rece și prefăcut

precum o viață rece și prefăcută