In memoria fiecaruia exista un grup de amintiri despre care nici nu mai stie de unde vin sau, mai mult, nici nu mai stie daca sunt reflectarea unor fapte reale.
Bunaoara, eu stiu ( de unde?, parca nimeni nu mi-a povestit asta) ca un stramos de-al meu, satul de saracia din Calabria, si-a luat putinul avut (citeva pensule,culori,entuziasmul si speranta) si a plecat spre est. Undeva, la granita dintre Romania de-atunci si Ucraina s-a stabilit, s-a insurat cu o moldoveanca, a facut puzderie de copii si a pictat biserici. De saracie n-a scapat. S-a intelenit insa acolo, asteptand.Viitorul.Mai binele.Batranetea.Moartea.
O parte dintre nepotii lui, cand Moldova a trecut la rusi, si-au luat putinul avut (speranta, tineretea, copiii)si-au trecut Prutul.De-aici e istorie contemporana...
Nimeni nu mi-a povestit toate astea, asa. Am cules amintirea, in forma asta, din franturi de fraze, din jumatati de povesti, din oftaturi. E, insa, o amintire obligatorie pentru mibne, pentru ca imi da senzatia radacinii.
Am fost in Moldova, sa-mi caut rudele; pe cei care au ramas acolo, si n-au avut curajul sau disperarea plecarii. Sa ii vad, pur si simplu. N-am ajuns sa vorbesc cu nimeni dintre ai mei. Unul, dansator, era in turneu.Altul, prim ministru, m-a evitat...Am vazut insa Moldova de care au fugit bunicii mei si m-am bucurat ca eu nu m-am nascut acolo. Prea era trista..
Ma bate gandul sa plec in Calabria. Poate, acolo, mai este cineva care poarta inca numele pictorului de biserici, tinar si disperat,sau poate doar dornic de aventura, care a plecat, la inceputul secolului 19, spre est. Este insa doar un gand.
Raman aici, sa astept.Viitorul.Mai binele.Batranetea.Moartea...