Nu pot sa sufar zilele astea sau mai corect spus nu pot sa ma sufar zilele astea. Dimineata e un adevarat cosmar stau minute intregi cantarind ploaia ce a aparut in peisajul meu neinvitata, descopar imensitatea baltilor si culorile surprinzator de vii ale masinilor din parcare. Ma enervez cumplit la gandul ca in curand o sa ninga si apar sarbatorile pe care nu le sufar (atata agitatie pentru nimic intre noi fie vorba). Realizez cu greu cat este ceasul si pe principiul "maine o sa fiu mai ..." incerc sa ma incadrez in timpul generos acordat tot de mine binenteles. Totul a devenit stereotip de la fata mohorata ce mi-i descopar in oglinda pana la cafeaua ce o beau pe fuga, apoi pariul cu soferul de taxi ca o sa prindem toate semafoarele pe rosu daca o luam prin centru. Imi place sa ajung prima la serviciu, imi aranjez dosarele pe birou si incerc sa ma conving ca sunt la "munca". Ce cuvant oribil! De parca poate cineva sa munceasca pe o vreme ca asta sau pe orice vreme!? Imi apar in minte discutiile de aseara eternele reprosuri ale parintilor mei. Am devenit imuna. Si in plus au hotarat sa stea cu mine iarna asta "sa nu stau singura". Ii urmaresc cum incearca in fiecare zi sa-mi atraga atentia ca un spectator uitat intr-un cinema unde ruleaza un film idiot. La "munca " savurez linistea de dimineata pana pe la 11 cand incepe cosmarul. Ii privesc uimita cum se agita cu diverse hartii "urgente" in mana, telefoanele suna, la contabilitate in biroul de-alaturi s-a pornit o polemica pe nu stiu ce inregistrari contabile...Oare sunt singura care realizeaza ca toata lumea se agita de pomana?... Cat de penibili imi par! Imi notez pe un coltisor de agenda "nimic nu merita efortul" si sper ca asta va fi scutul meu in fata agitatiei inutile pe ziua de azi. Am noroc ca am o priveliste superba de la birou eternul parc. Pot sa-mi fixez privirea pe geam si sa ma uit acolo. Asa ca si azi raspund absent....