simt cum se duce pamantul de sub picioare
ca un sigiliu rupt al verticalei posibile
ma vor citi de-acum
radacinile sinucigasilor
tentaculare
pipaindu-mi pe dinauntru venele
agatand in arborele craciunului lor subteran
globulele mele rosii

va fi o sarbatoare a cartitelor
cand ma voi imparti cadouri
putin prin tunelurile zilelor astupate
putin pe deasupra cu furtuna
urmelor surpate da pasi
atata trecere, atata trecere
bulgari, firimituri
puncte dese si corozive de pamant

se inlocuieste incet carnea mea
rotindu-se in sens orar catre intindere
catre absorbtia prin spatiile goale
numai tu mai vaneaza-ma putin cu contur
mai ramane-ma putin

deja nu mai eu.