"Ai sa cazi!",imi spunea cineva cand eram mica...
Imi placea sa ma joc in castanul inalt din curtea bisericii;
ei imi spuneau ca ma ascund,
dar eu incercam sa invat zborul pasarilor,
visam ca intr-o zi sa fur o bucata de albastru
si sa i-o fac cadou bunicii sa si-o puna pe perete.

"Ai sa cazi!",imi spunea ea draga mie
atunci cand ma cocotam in varful turnului meu de fildes
si nu voiam sa ma dau jos decat atunci
cand ceilalti din jur imi dadeau dreptate
ca floarea soarelui are culoare albastra.
Imi placea sa ma cred printesa,nu era nimic rau,
si imi placea sa fiu fericita cu culorile
pe care credeam eu ca le are fericirea,
nu cu spoielile cu care se minteau oamenii obisnuiti.

"Ai sa cazi!",imi spunea o tiganca in aeroport,
in ziua cand am plecat,
pentru ca o injurasem ca vinde viitorul
oamenilor naivi care incercau sa triseze regulile vietii.
Nu mai stiu ce am vrut cu adevarat atunci,
poate ar fi trebuit sa raman sa visez in continuare vise mici
nu sa alerg dupa o pasare care exista
doar in cartile lui Garcia Marquez.

"Ai sa cazi!",imi striga in fiecare zi cineva
cand ma sui in cel mai inalt turn din oras
sa-mi fumez linistita portia de join.
Nu vreau decat sa am curajul sa fur bucata de albastru
pe care i-am promis-o mai demult bunicii,
nimic mai mult...
Doar un vis...
Primul...
Singurul...
Ultimul ramas...