agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2953 .



Cei-ce-nu
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PaulBogdan ]

2003-02-17  |     | 



Se odihneau la răspântia celor trei drumuri. Erau acolo de câtva timp șezând pe iarba de la marginile drumurilor, uitându-se unul la altul.
- Bună ziua! Cel ce vorbise era cel mai bătrân dintre ei. Ochii îi erau mari cât două găleți de apă fără apă în ele. Eu vin de la Brăila și plec în lume să caut ceva ce îmi lipsește și încă nu știu ce caut. Mă numesc Cel-ce-nu-vede.
- Bună să-ți fie inima precum căutătura, îi răspunse cam țipat, cu mâna pâlnie la ureche Cel-ce-nu-aude, și eu tot într-acolo am plecat și nu știu încotro să mă îndrept.
- Și eu, se amestecă Cel-ce-nu-vorbește în vorba proaspăt începută, vânturându-și mâinile în toate părțile, am plecat și eu de-acasă. Sunt mut.
Cel-ce-nu-vede și Cel-ce-nu-aude se priviră unul pe altul și spuseră plini de compătimire: E mut săracul.
- Păi hai să mergem împreună, spuse Cel-ce-nu-vorbește vânturându-și mâinile, că tot căutăm același lucru și nici unul dintre noi nu l-a găsit până acum.
Cel-ce-nu-vede, fiind mai bătrân se adresă celorlalți cu voce gravă:
- Eu socotesc că nu e bine să o luăm pe nici unul dintre drumurile noastre, că fiecare l-a lăsat în spate pe al lui negăsind ceea ce căuta. Eu zic să o luăm într-acolo.
Ceilalți doi îl aprobară care vorbind care vânturând din mâini și o luară peste câmpuri.
Era început de primăvară. Prin viroagele mai ascunse rămăseseră petice de zăpadă prăfuită din care răsăreau flori rebegite. Cărare nu aveau că mergeau peste câmpuri.
- Să ne odihnim, spuse Cel-ce-nu-vorbește, mă dor mâinile.
- Pe mine mă doare gura. A spus Cel-ce-nu-aude.
- Și pe mine mă dor urechile dar trebuie să mergem mai departe, acuși cade noaptea peste noi și nu am găsit ceea ce căutăm.
- Eu caut de ani de zile, răcni Cel ce nu aude.
- Și eu, făcu semn Cel-ce-nu-vorbește, cum crezi că vom găsi acel lucru până la căderea nopții?
- Nu aduce anul ce aduce ceasul!
- Eu nu am ceas, spuse Cel ce nu aude potrivind din bețișoare un ceas în praful drumului. Sunt orele trei ale amiezii!
- Nu asta spuneam, se supără Cel-ce-nu-vede, îndreptând către ei ochii căscați cât două găleți de apă fără apă, poate dă norocul peste noi.
Așa că își continuară drumul târându-și picioarele, fiecare purtând durerea proprie cu sine.
De la un timp, când soarele înroșit prevedea amurgul și tufele de la marginea drumului îi cercetau suspicioase pe cei trei singurateci, cerul începuse să aibă miros de fum, semn că prin apropiere trebuia să se găsească o așezare omenească. Cerul nu începuse degeaba să miroasă a fum. După o cotitură strânsă a drumului se iviră primele case ale unui sat. Trebuia să fie un sat sărac după cum arătau gardurile și cocioabele acoperite cu rapiță. Se afundară pe ulițe.
- Ce-i asta? Întrebă Cel-ce-nu-vede împiedicându-se de un lucru moale aflat în calea lui.
- O jumătate de mâță, făcu semne disperate Cel-ce-nu-vorbește. Uite altă jumătate acolo, uite și o jumătate tărcată dincolo.
- Pfuuui, exclamă cu voce puternică, înfricoșată, Cel-ce-nu-aude, unde am nimerit fraților, plouă cu jumătăți de mâță.
Ajunseră în mijlocul satului unde, prins pe o capră de lemn, se afla un clopot mic-mic, cât o talangă.
Cel-ce-nu-aude scutură cu putere frânghia clopotului. Puțin înainte de miezul nopții, dinspre partea cea mai de sud a satului, se ivi o arătare de om, mic, îndesat ce pășea apăsat și grăbit.
- Ce doriți? Repede că timpul meu este măsurat și nu-l am de pierdut.
- Nu vă supărați, începu să facă semne timide Cel-ce-nu-vorbește...
- Iertați-l, când este emoționat se bâlbâie, îl întrerupse Cel-ce-nu-vede măsurându-l de sus pe noul venit, de fapt vroia să vă spună că noi căutăm ceva ce nu știm ce este și nici unde l-am putea găsi.
- Așa este, îl susținu țipând, ascuns în spatele său Cel-ce-nu-aude, nu știm unde este. Poate ne puteți ajuta.
- Aici la noi nu se găsește asemenea lucru neștiut. Toate sunt precise și la locul lor, de la timpul de dormit până la clopotul satului.
- Cum se numește aici la voi? Schiță un gest nehotărât Cel-ce-nu-vorbește.
- „Satul oamenilor hotărâți”. Eu sunt aprodul satului și mă numesc Aprodul-cel-hotărât. Puteți rămâne peste noapte în uliță dar vă rog ca la primul semn al zorilor să vă vedeți de drum. Noi suntem oameni ocupați! Ne-ați întrerupt ocupația noastră cea mai importantă!
- Este aproape miezul nopții, se auzi aproape ca un muget vocea Celui-care-nu-aude, unde să punem capul jos, în uliță? Ce fel de oameni sunteți?
- Așa este, continuă firul ideii Cel-ce-nu-vede, ne este foame și pe întunericul ăsta nici ulița n-am găsi-o, ne băgăm degetele în ochi.
De alături se auzi o încuviințare vâjâită a mâinilor celui care nu vorbește.
- Cum am spus, le întrerupse lamentările Aprodul-cel-hotărât, mâine în zori plecați! Nu ne putem permite a deranja truda noastră tradițională. Noapte bună!
-Mâine? Gemură cei trei... și mâine este o zi.

-nu va urma-

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!