Hai mai bine să nu!

Hai să nu mă apuc acum să număr steluțele ce au marcat reîntoarcerea semnăturii „Radu Lucian” în site, și nici să nu întreb de rezultatele „experimentului” său. Hai să nu pomenesc nimic despre americanii pe care i-am întâlnit în Constanța și care goleau tarabele de ziare de toate numerele de Hustler, Penthause, Playboy și așa mai departe. Hai să nu-mi bag nasul în murăturile lui Omer. Hai să nu râd împreună cu Alma 10 minute „pe ceas”, cu mâinile pe burtă. Hai să nu mă joc de-a ala bala portocala cu Hazel, să nu jelesc Bagdadul, Bagdadul (cu un ghiocel nu se face încă primăvară, cică o să ningă iarăși luna asta), și nici să nu cad în Halucinoză, ca o veveriță tatuată cu un desen perceptibil numai prin lentile măritoare.

Hai să renunț la psihanaliza poeziei lui Marius Toma.

Hai să fiu cavaler și să nu profit că Bogdan Geană a rămas fără cuvinte – iar! – în fața postmodernismului (la un text al lui Niculescu).

Hai în loc de toate acestea să arunc o privire la cele mai IGNORATE texte de ieri:

De la distanță, poezia cea mai interesantă pare a fi „Europa lui Napoleon (V) Premisele” a lui bell, text care nu beneficiase, până la intrarea mea, decât de 5 vizionări. Cum nici restul seriei nu a fost cu mult mai citită, explicația nu trebuie căutată aici. Probabil e vorba mai degrabă de reticența cititorilor de a „remarca valoarea [...] tehnică și tactică”.

Urmează Luiza_Dihoru cu un debut în limba engleză: „Loop”. Aici e simplu: lipsa citirilor e pur și simplu efectul neconcordanței anotimpurilor. Struguri și prune? În nici un caz la începutul primăverii...

Pe locul trei se găsește genuneanu, cu o epigramă în cinci versuri. Nu vreau să intru în amănunte sordide, dar vă previn că e vorba despre o combinație între un viol, scene pedofilice și îndemnuri piromane. Brrr!

La egalitate din punct de vedere al numărului de vizionări (opt în cap, monșer), bradleej își publică un poem („prozac”) care pe mine m-a lăsat perplex. Nu-i vorba despre dezechilibrul celui născut în zodie de balanță, nici de lipsa de rușine a unei Venere decorate țipător (la propriu!), ci de ceea ce bănuiesc că s-ar putea să fie sărirea unui vers la tehnoredactare. Nu bag însă mâna în foc, trec mai bine râzând nepăsător mai departe.

Și bine fac. Pentru că ajung la „SEARÃ PESTE MAHALA”, adevărat cânt împărțit între coardele unui țambal și boxele megabasice ale poetului. Bravo, Nicolae, mi-a plăcut cu adevărat!

În sfârșit! Un prim comentariu în lista mea neagră, și nu mai puțin de 11 vizionări în urma lui. Îndrăznețul scrib este Cheevas (care se dovedește cu acest prilej unul dintre cei mai duri critici de pe poezie.ro, întrucât pretinde, în numele fluidizării lecturii, spune el, nu eliminarea unui vers, sau a unei strofe, ci a întregii poezii, cu titlu cu tot), iar autoarea o altă debutantă pe site-ul nostru: miralco. Poezia, eliptică și muzicală în același timp, se numește „Atemporalitate”.

Aș vrea eu... dar uite că încep să casc. Pun deci punct, nu înainte însă de a mă răzgândi:

Dacă nu eu, atunci cine?