agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-04-02 | |
Acesta etste un comentariu la poemul de mai jos, poem scris de Daria.
Nu am reusit sa-l postez la pareri desi am incercat de cateva ori si am cerut si help pe chat. Daca cineva stie rog postati-l la pareri "Te simt, încă, Autor: Daria Ma prinde mirarea de mana si-n visuri abia mai tresar, desi nu suntem impreuna te simt respirand la hotar. Doar sinceritati calculate ne mai aruncam printre dinti si suntem tot mai departe nici nu incerci sa ma minti. In cercuri taiate ne frangem, iubire-am vandut-o deja. De ce-am incerca sa ne plangem? Ce-a fost, ce-am fi fost, vom uita? "Se sting norii cand ne lovesc cu fulgi,cu ploi... Noi nu ne stingem oare cand dam ceva din noi?" " Comentariu Poemul ca sublimant existențial sau exercițiu de lectură Ilogicul existențial poate fi explicat doar prin logica antilogică a poeziei. Într-unul dintre catrenele sale celebre, Omar Khayam spunea: " ...si nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii / ce rost avu venirea si-acum ce sens plecarea ?" Daca rostul existentei ar fi doar crearea de amintiri, ei bine, nu pot exista amintiri mai frumoase si mai firave decât poemele care sublimează in criptogrma lor, amalgamarea sinergetică a cuvintelor. Ani, zile ori luni de neputințe si noncomunicare își găsesc expresia sintetica intr-o , as putea spune, secunda de cuvânt. Un dramatism de o mare forță și sensibilitate, abia sugerat, insa decelabil de loc parcimonios, întâlnim în versurile "deși nu suntem împreună / te simt respirând la hotar". Explicitarea, "deși nu suntem împreună" care pe fond poate circumstanția, chiar si o comuniune de idei si sentimente, este perceputa la adevărata intensitate dramatica imediat ce lecturăm versul următor: "te simt respirând la hotar" în care apare "te"-ul personalizant care ne amintește, in logica existențiala curentă, de elementul complementar. De multe ori asumarea acestei complementarități este, ca expresie, neacceptabil de dureroasa. Însa "respirând"-ul care ne releva complementarul în propria sa viata, este pe deplin lămurit poetic, prin ilustrativul "la hotar", știut fiind ca, dintotdeauna, hotarul, mai mult decât să sugereze demarcație, exprimă separare cu o anumită conotație de ostilitate in cele mai multe situații. Astfel se lămurește sugerativ "mirarea" care ,cum spune autoarea, "mă prinde de mână", fapt ce ne lasă a înțelege că evenimentul trăit este în plină desfășurare și ca atare, subiecții implicați trăiesc destul de intens noul lor statut ontologic. Această aserțiune ne este întărită dacă o coroborăm cu versurile care urmează în care "sinceritățile calculate " sunt aruncate "printre dinți" expresie suficient de elocventă cu privire la starea de "poezie și pasiune" care definește acum, destul de dramatic subiecții story-ului poetic devenit nesalvabil, nici măcar temporar, printr-o posibilă minciună convențională. " Nici nu încerci să mă minți" comentează sentențios autoarea. Totul ori aproape totul fiind "limpezit", ultima strofă ne aduce în noul plan existențial, dichotomizat de data aceasta prin inacceptabilul altă dată, act sau fapt de comerț, ca să ne exprimăm în termenii pe care situația "actuală" de fapt îi presupune. Un abia reprimat regret se simte in versurile: " In cercuri tăiate ne frângem, / iubire-am vândut-o deja." Invocarea cercului, ca element de perfecțiune geometrică plană, poate să ne ducă cu gândul la "perfecțiunea" adevărului fiecăruia. Determinantul, "tăiate" lasă însă să se înțeleagă, pe de o parte dramatismul imperfecțiunii iar pe de altă parte, devine, odată cu, poate, asumarea subconștientă, a unei proprii și orgolioase culpabilitați, imperfecțiune comună. Fatalitatea și inexplicabilul existențial- "ce rost avu venirea si-acum ce sens plecarea ?" , cum rmarcam mai sus citându-l pe Omar Khayam- sunt sintetizate și exprimate in stil personal în versul: "De ce-am încerca sa ne plângem?" Parcă înfruntând dramatismul poemului, versul următor, ne trimite în planul "potențialei" deveniri tranzitivizate intr-o posibilă "niciodată" amintire și în planul concret al amintirilor :" Ce-a fost, ce-am fi fost, vom uita?", în această întrebare retorică plutind o ușoară undă de speranță de "conservare" a amintirilor sublimate, ca expresie a interogației" vom uita?" Ultimile versuri par a fi citate din "cineva" și se constituie într-un fel de rechizitoriu silogistic al unui posibil nou plan existențial. Exceptând "doar"-ul din versul al cincilea care ni se pare irelevant și chiar ușor "dăunător" muzicalității interne, și nu prea fericitul „iubire-am” putând foarte bine să fie eliminate, poemul ni se pare valoros și demn de lecturat. Ion Corbu Movileanu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate