Cand am venit cand cu adevarat am venit poate doar absenta mai sustinea amintirea a ceea ce-a fost atat mai stiu poarta pe care-am atins-o a curs in pamant (era mai mare atunci s-a cuprins in sufletul ei inghetat semana cu batrana din colt florareasa de-o viata adormita si ea cu doar doua petale pe trup) usa pe care-am deschis-o respira prin golul ferestrelor (dar un gol absolut nu exista - sustinea Parmenide) si totusi atat de precis conturate de aer pareau mai mult o parere covoarele pe care-am calcat erau descompuse si molii grabite inghiteau arabescuri fotoliile mureau de-aceeasi inexplicabila boala sa strig - ramasese o singura sansa - dar strigatul s-a inecat inainte de buze in urma-mi intrase un altul el era primul acum batrana florareasa ma chema cu umerii grei de povara peretilor ce nu mai puteau sa incapa floarea cu doua petale cand am venit cand cu adevarat am venit poarta pe care-am atins-o inaltatu-s-a-n ceruri am trecut prin materia ei transparenta am batut in respiratia usii un altul venise si-aici cu mult inainte doua petale imense-i cadeau drept vestmant m-am asezat in mijlocul mesei (ea de-abia se vedea in imperiul de iarba) m-am asezat cu genunchii in palme simteam cum din ei izbucneste un camp de grozame cand am venit cand cu adevarat am venit am gasit doar urma incendiului galben in mijlocul lui inefabil altar al genunchilor in genunchi am ridicat o casa aceeasi casa cu poarta de onix
astept caravana pe care doar eu o mai pot recunoaste
caravana care-si trimite drept sol
o turma de broaste testoase
bratele tale - doua petale delirand prin esenta incendiului galben...