Impatimit ca un colectionar am adunat si pastrez într-un sanctuar decorat cu picturi votive, scrisorile citite si recitite de la tine. Acestea sunt semne ale trairilor noastre nevinovate. Sunt semne ca tu ai existat cu adevarat si nu esti o plasmuire a ideilor mele creatoare. Te recitesc. Tot ce-mi spuneai e adunat intr-un manunchi de ganduri , ma strecor printre ele surâzătoare. Nu-mi reproșez nimic , nici macar curajul cu care te astept sa revii. Timpul imi sopteste mereu ca vremea a trecut de mult.


Adevarul apare de multe ori cinic in ambianta vietii. Incerc mereu acel sentiment al neliniștei că timpul trece implacabil și-și pune amprenta pe existenta inimii. Sunt clipe in care incerc chiar sentimentul dureros că totul a fost minciuna ... ideea de minciună nu este o joacă ... doar adevărul este cel care ne leaga.


De multe ori viata te pune in situatia de a nu mai fi tu insuți. De unde sa stii ca nostalgia e de vina?
Ma trezeam in noptii cu amprenta sarutului tau pe fruntea sub care, visul inca nu se trezise. Tot ce imi spuneai erau revelatii pentru mine. Recitind imi dau seama ca intre noi nu a existat nici un fel de bariere, totul parea atat de frumos, dar mai ales sincer. Ma gandeam , doar uneori, ca aceasta joacă sa nu-ti afecteze existenta. Freamatul cuvintelor, scormonesc in cele mai ascunse unghere ale fiintei , te trezești ca deja e prea tirziu... Incepusem sa iubesc diminetile, cand cu infrigurare te cautam la adresa deja stiuta...


Gândul pribegește prin locuri neumblate, întuneric beznă, mi s-a aprins în suflet doar dorul. Imi iau amintirile cele mai frumoase și ma retrag în singurătatea cuvintelor tale. Imi spuneai ca doar dorința de comunicare ne atrage, dorința de a gasi ceva , speranța că cineva te poate asculta. Cu mine era ceva special, nu eram singura cu care comunicai, insa, intre noi exista acel sentiment pur , neobosit și omniprezent . Credeai ca noi doi... tu și cu mine putem avea inceredere în nebanuitele căi care se deschideau.


Incercam să pătrund în neantul gândurilor tale puse pe hârtie, încercam să citesc printre rânduri... de multe ori îți mărturisesc în șoapte , scriu și numai după aceea realizez. Nu este o stare de transa ci o nastere din cuvinte care vorbesc pentru prima oară. Fără să ne știm, fără să ne vedem, fără să avem complexe ... iată că noi doi ne întâlnim și putem să simțim ceva. Aici poți spune lucruri pe care nu le poti discuta cu oricine. Imi spuneai: ... eu m-am întâlnit cu mine însumi... cămara inimii mele este curată, ... dacă o singură clipă vei sta și vei aștepta să se destrame liniștea, vei vedea că sentimentele nu sunt numai ale tale... eu când sunt trist ma intilnesc cu tine aici.


Orice trecere lasă în urmă cicatrici în ființa noastră, care devin speranțe ale frumosului, iar in visare inmugurim ca floare alba de cais.


Totul părea o joacă , ne jucam cu cuvintele, fiecare le manuia perfect , era armonie, iar ele , cuvintele vibrau în cele mai intime resorturi ale ființei, ne imbătam cu farmecul acelor mesaje, uneori atat de misterioase.


Zilele treceau, măsurate în mesaje , uneori prea lungi, alteori prea scurte, iar serii nu-i rămânea decât visarea ... la prima întâlnire, la ezitarile și mângaierea din gând.


......................................................................

E ziua mea!

Gândul zboară către tine, dispare și din nou revine, nu mai primisem nici un mesaj de multe luni, să spun de ani mi s-ar părea prea puțin (1 an). Deschid inboxul care era plin cu mesaje și felicitări, le iau în ordine, printre ele unul foarte scurt : ,, La mulți ani!’’ , semnat : ****** ... cine ? ... un strain,... o fantoma,... un vis... și totuși erai tu cel adevarat.


În ciuda faptului ca ,,m-ai uitat'', totul fusese sublim cu adevarat. Prietenia noastră nu fusese virtuala, ceea ce am simțit în adâncul ființei fusese cât se poate de real, chiar și acel ,, La multi ani!’’ era o realitate ca tu existi cu adevarat.