Stii, azi noapte am iesit afara. Cred ca era ora 03:23. un cer senin m-a intampinat si desi imi era rece ma simteam bine. M-a gandeam la tine, eram cu tine, eram noi... si atunci aveam nevoie nebuna de o imbratisare calda, de o mangaiere sau chiar de o atingere, doar atat. Aveam nevoie de tine.
Stateam si ma gandeam cat de banal, cat de anapoda pot sa sune chestiile astea... Parca nici nu se apropie de ceea ce am simtit sau ceea ce simt. Imi dau seama ca de fapt, intr-un fel, nici n-ai cum sa ma intelegi...
Sufar de o criza de spontaneitate, de un lapsus de inspiratie si o lipsa acuta de tine! Incerc sa gasesc explicatii... Sa fie examenele, sesiunea care tocmai a inceput, plecarea care se apropie sau nebunia mea? Cred ca cea din urma varianta e cea mai plauzibila. Faptul ca m-am indragostit nebuneste, ca iubesc, cum acum 6 luni eram sigur ca nu o voi mai putea face, faptul ca simt ca pot sa fac orice in limitele umanului, daca mi se cere, ca sunt cel mai fericit om cand te vad, cand te aud sau cand te simt aproape, ma arunca direct si irevocabil in meteahna oamenilor nebuni. De ce nebuni? Nu stiu, sincer nu stiu.
Ce stiu insa e ca nu mai sunt acelasi. Nu mai sunt EU. Subit, universul meu s-a imaprtit la doi, si asa impartit cum e, el este si mai mare! Si sunt fericit sa-l stiu asa impartit. Nu, nu mai sunt acelasi. Nu mai sunt un singuratic ce umbla pe strazi fara nici o tinta, fara nici un scop, nu mai sunt cel ce face totul doar pentru ca asa trebuie. Ci pentru ca simt, si pentru ca asa, cumva, sper sa ajung la tine...
Si ma uitam la cerul instelat, la Luna care se vedea clar si care, parca pentru o secunda se uita mai cu mila, mai cu sadism la mine si ma gandeam si intelegeam, poate pentru prima oara in viata mea pentru ce, pentru cine si de ce traiesc pe lumea asta, pe Pamnat, intre oamenii acestia fara valoare. Am inteles de ce nu sunt o stea sau o supernova sau un meteor. Nu sunt singur, nu sunt pentru mine, sunt pentru a-mi imparti viata, temerile, cunostintele si trairile cu cineva... cu tine.
Si la toate astea m-am gandit cu o strafulgerare de fior in care in minte mi-a aparut, pentru o clipa, imaginea ta. Apoi ai fugit, te-ai pierdut in negura noptii...
Te las sa dormi, iubito, somn usor...