Te strângeam în brațe și îmi doream să cred cu toată ființa mea că acea îmbrățișare avea să dureze cât noi. Ca și tine, aveam și eu temerile mele: ce gîndește, suntem sau nu suntem? Ne va da oare voie să fim fericiți până la capăt? Crede în noi doi? Mă iubește sau doar iși dorește asta? etc.

Dacă ar fi așa, i-ar veni să strige în gura mare la toată lumea că sunt tot ce-și dorește acum .... și asta nu până mâine, ci pentru un aparent "totdeauna". Îmi spunea maică-mea că atunci când îi eram sarcină vorbea cu mine pe stradă. Lumea se uita chiorâș iar ea le spunea cu bucuria privirilor sincere: nu înțelegeți? sunt la un pas de o fericire! Am învățat din asta că trebuie să-mi trăiesc fericirea complet: încă d-inainte de a se naște până în ultima clipă. DE CE? Pentru a nu-mi da motive să spun vreo dată: ce copil am fost!? Cum de am pierdut atâta timp căutând fericirea când ea era deja lângă mine și în mine? Cum am putut Doamne să nu înțeleg din prima clipă că tot ce trăisem până atunci era în fapt și "de lege lata" doar o condiție a renașterii mele? ..... În consecință nu am ajuns niciodată acolo! Unii au nevoie de foarte puțin pentru a fi fericiți, alții de foarte mult! Sunt cei care confundă fericirea cu un cont, cu o carieră sau alte chestiuni de genul ăsta! .... alții gândesc puțin diferit: mă bucur sincer că am scâncit prima data, că am plâns cu toată ființa mea, că am putut să mă ridic din propria mea disperare, că am știut să văd mereu în esența și în înțelesul lucrurilor, că permanent am avut o poartă deschisă către mine, conștient fiind că dacă eu voi fi cu adevărat fericit, cei de lângă mine vor avea o bucurie în plus de care să se agațe.

Au fost perioade lungi în care nu puteam să mai concep ca exista fericirea, dar Doamne suntem datori să tindem către asta. Suntem datori să ajungem acolo fără să uităm momentele în care am plâns. Și asta doar pentru a fi conștienți ulterior că trebuie sa ne prețuim stările de beatitudine la adevărata lor valoare, să nu le lăsăm să se nască fără să ne bucurăm de ele din toată inima și mai ales, să nu avem vreo dată tupeul să ne plafonăm undeva la nivelul rutinei. Fericirea se naște! .... se naște exact în momentul în care te bucuri sincer ca se naște! .... nu este o aberație a dezechilibrului din mine! este o lege a naturii umane superioare. Când îți este greu și ai nevoie să plângi, fă-o! .... Dar fă-o încrezător că nu o să dureze asta la nesfârșit. Fă-o crezând sincer că fericirea se va naște și în cazul tău! Din acel moment vei fi câștigat deja lupta cu tot ce te-a nefericit.

Filosofând idiot pe tema "vinovăției intrinseci pe care ne-o poartă drumul fericit" nu facem altceva decât să ne crispăm și să nu mai realizăm că am apucat-o pe acest drum. Cu riscurile de a parea doar un biped simpatic cu pretenții intelectuale o să risc un "discurs" demn de clasa a-9-a .... când elevul care mijește ochii la primele caise din clasă, imagine din care își adapă fericirea onanista, este foarte aproape de a "înțelege" că: viața lui e o iluzie trecătoare, născută dintr-un gest avortat al unui cuplu imbecil care a pus botul la "pomul cunoașterii". Acest lucru trebuia să fie pedepsit nu-i așa? În consecință a venit Tătuca și le-a dat la amândoi un șut în cur trimițîndu-i undeva într-o lume a riscurilor și simțurilor inferioare. hehehehehe! Cornel este notat cu 10 și constată că nu merită să se bucure de nimicnicia lui! Cioran se consideră un "mare om" pentru că "realiza ca lumea nu are nici un sens ... becouse of him". Fraze demne de umezit buricele tinerelor domnișoare din banca a-2-a, care colac peste pupăză, încep să constate că au de oferit ceva farmece: caise, mărar, floace și uneori chiar fard. Studiile de estetică se pun la un mare preț. Asta aparent ... pentru că în afara unor plimbări prin parcul veșnicului chiul de la ora de sport, nu vor conta cu adevarat decât când vor plânge în oglindă pe conturul viitoarelor celulite.

Gândesc altfel! Sunt diferit! Așa am fost învățat să simt și să trăiesc! În satul meu iubit din inima muntelui trăiesc oameni simpli. Îți multumesc Doamne că ai dat cuplului primordial un șut în cur și ne-ai trimis pe toți aici unde suntem. Dacă ei nu ar fi atacat CUNOASTEREA nu ar fi meritat să se nască. Oare în sens invers nu se poate gândi? Dă-l în soarele măsii pe Cioran! Petrea din Cârțișoara are o vorbă: ’oare Niezău ăsta nu știa el că ăia doi se vor da la pomul lăudat? Mă mai dă-o dracului! Știa! Vezi bine că Știa! Asta a și vrut, de vreme ce el a făcut lumea cu început și cu sfârșit. Nimeni însă, nici măcar Popa Ioan nu a putut să-mi spună de ce a facut asta! Oricum în rai m-aș fi plictisit! ..... așa că, mai bine, pune muiere o palincuță că mi-a furat cineva d-inaintea!’

Poate vă doare în cot de Petrea. Nu-i nici o problemă! Pe el îl doare cu siguranță în cur de voi! Nici nu vrea să știe că existați! După părerea lui voi știți de toate, numai ce trebuie nu! .... dar ..... în tot acest timp, voi vă pierdeți în amănuntele și vinovățiile fericirilor prezumtiv-prezente și viitoare, iar el trăiește sincer, complet și complex toate fericirile pământului. Și face asta alături de toți ai lui! ..... am omis să vă spun că Petrea este păstor. Voi sunteți intelectuali! hehehehe! Nasol pentru voi este că Dumnezeu nu este doctor docent! Este tot un pastor!

Trăiti-vă fericirea care se naște pentru ca apoi să nu regretați că trecea timpul pe lânga voi și nu știți cum ați făcut riduri! Pentru unii ridurile înseamnă bătrânețe! Pentru alții înțelepciune! IMBATRINITI SI DESTEPTATI-VA FRUMOS! FERICIREA VA BATE LA USA PERMANENT!

Ea este cea mai fericită femeie care există, dar nu crede asta spunând că nu-și dorește asta cu toată ființa ei pentru că se simte vinovată de nefericirea și disperarea altora, că nu mai vrea să gândească decât până la ziua de mâine etc. Dă-i Doamne puterea ca vreo dată să poată să mă lase cu toată ființa ei să o fac fericită. Lasă-ne să ne bucurăm de propriile noastre vinovății! Altfel, vom ajunge în noaptea permanentă ursuzi și cu iubirea neîmplinită! Nu iți va plăcea nici Þie Doamne să ne vezi așa!
O iubesc, iar dacă aș avea de ales între TINE și EA, nu voi pierde prea mult timp. Ajută-mă sa nu fiu nevoit să fac pacatul ăsta. Când vom face cunoștință te voi provoca la o tablă și-ți voi mulțumi că l-ai creat pe Petrea din Cârțișoara de Sibiu. (atunci)

Cam asta gândeam și scriam atunci. De atunci au trecut multe zile, iar viața mi s-a schimbat, încă nu știu în ce direcție.

Am trăit în tot acest timp fericirea absolută. Alături de femeia iubită am primit de la Dumnezeu toate sensurile lumii iar asta s-a întâmplat doar datorită Ei. Am fost uimit, clipă de clipă, când am văzut în Ea ceea ce alții nu vedeau. Am fost trist când am constatat că am supărat-o cu ceva. Am fost cea mai frumoasă creastă de munte când făceam dragoste și simțeam că tindem să devenim unul. Am devenit cea mai scurtă veșnicie în momentul în care, noaptea către dimineața, m-a strâns în brațe lăcrimând de fericire. M-am fâstâcit în momentul în care a trebuit să îmbunez supărarea pe care i-o pricinuiau gesturile mele copilărești. Mi-a zâmbit sufletul în fiecare dimineață în care mă trezeam alături de Ea și realizam în privirea care mă mângâia cât de mult mă dorește. Am fost alături de Ea, toate simțurile și stările, bucuria și tristețea, dulceața și amarul, pustiul și prea-plinul.

Am fost ...
După ce am gustat din această cupă plină de realitate absolută, am fost părăsit într-o dimineață în care părea că va veni Crăciunul. Pleca de lângă mine luându-ne dreptul la o fericire perfectă. Într-o singură clipă bocancii Ei au călcat în picioare tot timpul pe care îl petrecusem unul lângă altul. Îmbrățișările noastre pline de patimă și căldură păreau a fi fost pentru totdeauna îngropate în non-sens.


Du-mă încotro vrei tu. Nu-mi mai pasă în ce direcție mă vei duce pentru ca nu îmi mai aparțin ……Fuck off u stupid mother-fucker! Anyway, the end will come … iar când sfârșitul va veni, nu vei mai fi aici de mult.

...dă-mi de azi câte nemernicii vrei! dă-mi cât nu pot să duc! Te vei înspăimânta! Nimeni nu o sa mă vadă în genunchi! Nici măcar tu! ... mă obligă trecutul păstorilor mei!

Sfârșit