agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2248 .



In singuratatea mea
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nyleve ]

2003-07-11  |     | 



Nisip, soare, valuri... Albastru și galben și totuși și verde. Eu și cu mine plimbându-ne pe o plajă pustie, plimbându-ne in acest univers aparent frumos, dar care sună atât de gol, de singur. De fapt nu mai sunt eu și cu mine, ci eu și cu mine și cu singurătatea. Pescarușii zboară peste mare departe, pierzându-se în azurul cerului.
Aș fi vrut ca și singurătatea mea să fi fost un pescaruș, dar din păcate ea e in urma mea, e ca o umbră persistentă în același timp. Eu și cu mine fugim de singurătate, dar nu putem fugii la nesfârșit, căci ea nu se teme de nimic, pe când noi da.
Fugind de ea am realizat că nu voi putea scăpa nicicând de ea și atunci m-am oprit brusc.
S-a oprit și ea și m-am întors spre ea. Am stat un minut, două și tot încercam să îi spun ceva, dar nu reușeam. Mă uitam la marea devenită dintr-odată agitată, mă uitam la soare care părea mai nervos ca niciodată. Căutam pe cineva care sa îmi sară în ajutor dar eram singură, atunci am dat sa fug. Parcă și marea și soarele mi-au întors spatele lăsându-mă singură cu singurătatea mea. Nu am reușit sa fug deoarece ceva din acel nisip atât de fin la început s-a transformat în ceva atât de aspru care m-a împiedicat să fug. Singurătatea stătea acolo și parcă aștepta un răspuns din partea mea. Nu aveam răspunsuri aveam doar întrebări nerostite ca și ea. Paradoxal nu ea era tortura mea, ci eu prin fuga mea.
Am incetat să fug și m-am apropiat de ea.
Marea s-a calmat, soarele mi-a zâmbit din nou și pentru prima dată am acceptat singurătatea ca fiind o parte a mea!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!