Ziua 1 – plecarea
Aleksandar e un puști simpatic și se pare, cuminte. La 15 ani împliniți nu bea, nu fumează, nu ia amfetamine. Părinții lui au considerat că pot avea grijă de el pe parcursul deplasării la Chișinău. Urcăm în trenul pentru București. În compartiment o doamnă cu fata care mergeau în Suedia îmi spune că mă cunoaște. Spun și eu că da, dar nu-mi aduc aminte de unde. Avem prieteni comuni bla bla…săru mîna doamnă, călătorie plăcută. Melina ne așteaptă la peron. Drăguță fată, puțin cam dezorientată. Voia să-l cunoască pe Aleks. Pe mine mă cunoștea din club A. La Motoare ne întîlnim cu Zareh și cu Dieter Hasse. Zareh nu merge cu noi, nu-l lasă Pan. Îi recit „meine liebe cațe/suferă de mațe/și de constipațe. Nu înțelege. Nici eu nu înțeleg de ce, doar e neamț jiet-bejiet.. Dieter, adica...O bere, a doua, merge și a treia. Înapoi la Gara de Nord Dieter are bagajele acolo apoi Filaret. Grupul era aproape complet. Aproape normal mi s-a părut și Silișteanu (Florian) pe care nu-l știam decît de pe chat.
Veverița e așa cum mi-o închipuiam stă lipită de Vameșu parcă i-ar fi frică să nu-l piardă. Andrei întîrzie. Șoferul Fedea (cu accent pe primul e) se uită la ceas. Ne uitam și noi. Andrei întîrzie. Începe și ploaia așa că ne refugiem în autocar. Andrei întîrzie. Spunem bancuri. Adrian Bîzîiac e un tînăr cu alură de top model și cred că e și conștient de asta prea își studiază gesturile. Radu (Herinean) pare calm deși o urmă de nervozitate tot se vede sau așa mi se pare mie. Poate din cauză că Andrei întîrzie. Apare și Andrei. Plecăm. Nimeresc lîngă Florian Silișteanu care de la ieșirea din București își începe recitalul. De foame. Îi servesc cu cîrnați. Cristian Fara stă mai în spate aproape neobservat. Mă gîndesc că e supărat pe noi. Mai tîrziu realizez că m-am înșelat. Cîțiva ruși își exprimă solidaritatea cu noi. "mati vasu rumanskuiu" sau ???? ???? ??????k?? pe intelesul tuturor.*
Cred că le plac bancurile noastre pentru că ne spunea ceva de mamă. Sau poate altceva.
Intrăm în noapte și totodată pe șoseaua Moldovei. Moldovei noastre. Lui Silișteanu tot îi este foame. În sfîrșit, după Bacău oprim la un fel de han. Bere, mici, ficăței, pipi, alte alea. Vama românească și pașapoartele la control. Nu stăm mult, cam trei sferturi de oră și plecăm. Vama moldovenească. Aici lucrurile se complică. George Vasilievici e întors. Nu știa că are pașaportul expirat. După o oră ne continuăm drumul. Șoseaua spre Moldova e proastă multe denivelări, ațipesc în reprize. Intrăm în Chișinău.
Ziua a 2-a
Autogara Chișinău seamănă cu o autogară rurală din Mexic. Lume multă, dobr utro, spasiva. Radu schimbă niște bani la șto. La șto nu înseamnă la mișto, s-ar traduce în alt fel, probabil „ce fel de bani”. Așteptăm pe cineva să ne ducă la hotel, însă nimeni nu ne poate da o relație unde se află „Vila Verde”. După o oră apare un domn, ne „grămădește” în 4 mașini și ajungem la hotel Vila Verde. Vila are două corpuri de clădire, terase, bazin, alte facilități. Camere curate, miroase a nou. Un duș apoi mă întind în pat. Nu apuc să închid ochii că sună telefonul. Colegul meu de cameră, Cristian Fara răspunde. Trebuie să coborîm la micul dejun. Aș fi preferat să dorm dar amîn plăcerea. Rup o oră de somn apoi iar telefonul. Plecăm la masa de prînz apoi direct la simpozionul organizat pentru noi.
Prînzul îl luăm la crama Miorița, un local discret la subsolul unui complex comercial. Zeamă de păsărică, tochitură, mămăligă și vinul casei de două culori. Surpriza o constituie taraful. Cîntece românești, balade, hore, sîrbe…Veverița preia inițiativa și ne scoate la joc. Unii rămân totuși la masă, vinul e excelent, scot 10 euro, mai punem 10 lei moldovenești și 10.000 de-ai noștri. Silișteanu plusează și el cu 10 dolari dar solicită și poză. Ne fotografiem și plecăm. Să fiu sincer aș mai fi stat dar eram deja în întîrziere.
În drum o îmbarcăm și pe Silvia (Sirena). Era cam agitată și așa a rămas pe tot parcursul șederii noastre. Ajungem în sfîrșit la Biblioteca Onisifor Ghibu. Sala impozantă schimb de priviri și amabilități. Din partea moldovenilor personalități ale lumii literare Emilian Galaicu-Păun, Ion Hadârcă, presa scrisă, tv, eram puțin emoționați. Din partea noastră, noi. Primul vorbește Adrian Firică, ne face capul mare. Urmează Radu, cu glas puțin tremurat cred că de la vin, apoi Silișteanu îi lămurește că avem deja la bord ceva licori moldovenești. Vorbesc și eu specific faptul că și Nexus e prezent măcar prin cămașa pe care o purtam. Îl ascultăm pe Nexus recitînd, înregistrat firește 3 poezii. După părerea mea erau suficente două, spre final lumea nu mai era atentă. Un mesaj de la Ama, tot înregistrat, apoi tot înregistrat ascultăm un cîntec pe versurile clasicului în viață Bogdan Geană. După ce vorbesc și gazdele începe dialogul. Mai recită Andrei, Aleks și Niculescu, intervine și Silva se încing spiritele. În sensul bun al cuvîntului. Se discută una-alta, postmodernism, Cărtărescu, literatura pe internet și literatura paper etc. Finalul e reușit, apoteotic. Gazdele au înțeles (sper) ce înseamnă fenomenul poezie.ro. de undeva din spate încep să apară platouri cu aperitive sticle de vin și firește, de șampanie. Se formează bisericuțe. Mi se solicită un interviu televizat apar Adrian Firică și Silva care îmi distrag atenția prin scos de limbă și alte gesturi. Rog operatorul să taie eventualele bîlbîieli și mă retrag la șampania mea. N-o mai găsesc. Cineva o pusese la sacoșă. De acolo țuști în mașini și ne oprim la salonul „Interior” unde urma să mîncăm. La masă apare și coniacul „Divin” (sau di vin?) dăm și noi un concert la pahare, acela cu scîrțîitul degetelor pe buza lor, se cîntă În județul Hunedoara în final rețin că am ajuns acasă adică la hotel și am adormit. Silișteanu avea și frigider în cameră aspect care m-a făcut să-l invidiez. Pînă am văzut prețurile.

Ziua a 3-a

Micul dejun. Bufet suedez cu de toate și nes. Plecăm să vizităm orașul. Chișinăul are cam 700.000 locuitori e curat și plin de verdeață. Vizităm catedrala, ne cumpărăm bomboane, statuia lui Ștefan. M-au surprins miresele. Tinerele cupluri veneau rînd pe rînd la statuia lui Ștefan cel Mare (și sfînt) depuneau flori și făceau poze. Am vrut să facem și noi dar miliția nu ne-a permis să ne cățărăm pe soclu (din piatră de Soroca) mai sus de prima treaptă. După două tentative am renunțat și am intrat în parc. Fîntînă arteziană, iar mirese, Silișteanu motorizat. Aleea scriitorilor români începe cu statuia lui Pușkin. L-am văzut și pe Eliade cu ochelari, Siva spunea că e prima statuie cu ochelari pe care o vede (eu cred că ar fi fost mai interesant cu lulea). Iar tur de oraș apoi după vreo oră de plimbare ne întoarcem în zonă la o pizzerie. Adrian Firică și Florian Silișteanu comandă friptură de porc. Li se aduce porc la ace, un fel de frigărui. Silișteanu își comandă o sticlă de vin. Cred că din zgîrcenie ne-a dat și nouă să gustăm din el pe fundul paharului. Aș fi vrut să îi scuip în sticlă dar eram prea departe și o păzea strașnic. Apoi program de voie. Ne formăm grupuri-grupulețe și ne despărțim. Împreună cu Adrian Firică și Silva (de ce și-o spune Siva nu știu, mă gîndesc mereu la bere) mergem la studioul tv al Sirenei. Îmi iau în serios munca de secretară și dau cîteva telefoane. Silvia își ia și ea munca de gazdă în serios și începe negocieri cu diferite patroane de restaurant pentru umplerea burților oaspeților. În final reușește, ura, nu vom mînca juma de pizza de joben și vom bea și suc (sau bere). Îi roagă și pe cei de la hotel să nu ne „alunge” a doua zi la ora 12 cînd se termină timpul hotelier și primește acceptul să rămînem în sala de mese pînă la orele 16. Între timp mai fac o filmare trebuia prezentat și site-ul mai fumez cîteva țigări Silvia lasă ultimele instrucțiuni pentru montaj, a doua zi la 9 dimineața ne vedeam pe sticlă. Patroana de la pizzerie era rusoaică una cam de 20-25 de ani, o blondă tunsă scurt, mă gîndeam că m-ar fi meritat. Ne adunăm într-un sfîrșit și mîncăm iar pizza. Bem și bere sau suc la alegere. Fac cunoștință cu Anatol Lupu, compozitor și interpret de origine rusă dar vorbitor de română. La 23 localul se închide. Silișteanu solicită încă un pahar cu apă. I se refuză pe motiv de bar închis. Mă uit la el atent, devine nervos aproape că plînge. De ciudă. Mi-amintesc de vinul lui și îmi spun că Dumnezeu e sus și vede și nu e din Pitești. Totuși nu-i spun cu voce tare am și eu sensibilitatea mea. Mergem pe jos pînă în centru trecem pe lîngă cinematograful Patria, Veve ne spune că acolo rulează mai mult filme rusești sau dublate în rusă. Ne grămădim 10 în 3 taxiuri și ajungem la hotel. Urmează cîteva pahare de vin-coniac-vin în camera viitorului cuplu Vameșu-Veverița care ne invită cu această ocazie la celebrarea căsătoriei lor în București. Plecăm pe la ora 1,30 (Silișteanu vorbea la telefon) și mă duc la culcare nu înainte de a mai bea o sticlă (sau două Adriane?) la Adrian Firică în cameră, prilej cu care aflu unde dispăruse șampania mea. Ne ducem la culcare cu grijă sa ne trezim dimineața mai devreme pentru a vedea emisiunea Silviei „Bună dimineața Chișinău” de la ora 9 cu reportajul despre poezie.ro.

Ziua a 4-a

Mă trezesc la 9,30 și deschid televizorul. Mai prind 10 minute din reportaj. Bat la ușa lui Silișteanu. Nu răspunde, probabil că vorbea la telefon.
Micul dejun. Apoi iar program de voie unii pleacă în oraș eu prefer să rămîn în sala de mese cu Adrian, Silva, Adrian Bîzîiac, Silișteanu. Bem vin alb-coniac-vin roșu și-l ascultăm pe Dona Dumitru Siminică plîngînd pe acordeon și explicîndu-ne că „cine are fată mare…” e cam supărat defel. De undeva apar niște poze cu 3 moldovence frumoase. Adrian ne povestește cum a fost la concert dat de ele undeva la țară nu intru în amănunte poate ne spune personal.
La 16 plecăm din hotel. Ne grămădim în maxi taxi 102 și direct la pizzerie. Apare și Silvia supărată pe angajații ei. Se scuză încă o dată pentru deficiențele apărute în organizare (acu eu vă spun un secret dar să nu-i spuneți vă rog) nouă ni s-a părut că fost aproape perfect. Singurul regret e că nu am vizitat crama Moldovei, dar și asta tot din cauză de izraelieni. Ne pregătim să plecăm și constatăm că lipsesc Cristian, Aleks și Niculescu. Dăm mărunt din buze și așteptăm. Apar și ei, între timp plecase Silișteanu să-și cumpere casete. În final ne luăm rămas bun de la Silvia, ne îmbarcăm, pardon grămădim într-un microbuz și plecăm. Pe geam o mai zăresc o clipă pe Silvia. Nu sunt sigur dar cred că plîngea. Dazvidanie Chișinău.
Ieșim din Chișinău și luăm drumul înapoi. Frumoase casete a cumpărat Silișteanu, ne-a cîntat unul „dă-i cu sapa, dă-i cu sapa pînă mori” așa că ne-am înveselit. Aproape de vamă sună Silvia pe mobil. Plîngea. Parcă o vedeam cum i se înnoadă lacrimile la început nu am înțeles ce are credeam că am uitat ceva prin Moldova. De fapt era invers luasem ceva din Moldova, din spiritul ei, luasem ceva din energia, bunătatea și mîndria Silviei. Așa că am înțeles-o iar explicațiile noastre și consolările nu puteau ori șuvoiul de lacrimi.
Vama Moldovei. Așteptăm la rînd, un autocar ne ia fața stăm cam două ore. Adriana vine cu un pisic (în Moldova mîța mieunește) ne e milă de el. Silișteanu vorbește la telefon. Nimeni nu vrea pisicul de fapt nici nu avea pașaport. Bem șampanie. Trecem și de vama Moldovei, trecem Prutul, ajungem în vama românească. Coborîm, ne dezmorțim. Silișteanu vorbește la telefon. Adrian imi spune ca parca i-ar fi crescut din ureche asa i se potriveste. Radu și Andreia dorm. Parcă nu avem chef. Plecăm din vamă. La casetofon ne cîntă Tatiana Stepa și Leonard Cohen. Șoselele românești sunt mai bune. Oprim iar la Costești pentru 15 minute. Silișteanu își ia 3 mici îi împarte cu Dieter apoi vorbește la telefon. Noi (Andrei, Adrian, Cristian) bem cîte o bere. Plecăm. Într-un final ajungem la București. Era 6 dimineața. Luăm un taxi și fuga la gară. Pentru 5 minute am pierdut trenul de 6,20. Mai avem unul la 10,45. Bem o cafea cu Dieter care are tren abia la 16 și cu Silișteanu care nu mai vorbește la telefon. Primul pleacă Florian (Silișteanu, pe numele conspirativ) apoi Dieter ne conduce la tren pe mine și pe Aleks. Aleks coboară la Orșova, îl rog pe naș să aibă grijă de el. Se rezolvă. Ajung în gară la 12,15. Un prieten vine și mă ia cu mașina. În drum spre casă ne oprim la o bere. Îl sun pe Silișteanu. Sună ocupat. Renunț. Ajung acasă la 13,20. Copilul mă aștepta. Ce mi-ai adus tată? Și realizez că de fapt nu i-am adus nimic. Doar niște impresii pe care i le spun înainte să adorm. Se mulțumește și cu ele, doar sunt atît de frumoase și exotice. Copilul meu cunoaște deja mulți dintre colegii de pe poezie.ro. Pe Sirena o cunoștea doar din poveștile mele. Mă întreabă „cum e Sirena, tată?” Îi răspund „minunată” și cad într-un somn adînc.

Koneț

* aceeasi expresie insa cu caractere slave care din pacate nu apar in text. Multumesc Silviei pentru ajutor