Vecinii de sub mine se bat fericiti urland unu’ la celalalt.

Mama se relaxeaza (?!) uitandu-se la SURPRIZE/SURPRIZE; se aude un pustiulica prezentand porcarii despre aura corpului, folosind cuvinte pompoase cum ar fi: energie, Dumnezeu, putere, Satana, bine... singurul lui rol e sa mareasca audienta: l-au imbracat in costum national cum eram si eu imbracat la serbarile de la camin; il purtam cu placere, da’ apoi a venit Lovitura de stat din ’89 si au inceput sa se demodeze genul ala de “toale”.

“Ai distrus o familie…”

...desi eu nu i-am vazut niciodata ca o familie... semanau mai mult cu patru detinuti obligati de circumstante sa locuiasca impreuna si sa comunice la minimul posibil ca sa nu inebuneasca precum al’ mai invarsta dintre ei... prof de mate-fizica.

“Culoarea aurei se poate schimba si intr-o singura secunda daca crezi in Dumnezeu.”

Ma gandesc la pumnul de par care l-am adunat de pe peretii cazii... si l-am aruncat in wc.

„Eu plec! Si nu o sa ma mai vedeti niciodata!...”

A trecut vremea cand tatal urla „Du-te in camera ta!”, ca acum 8 ani cand m-am mutat in blocul asta: prima noapte dormita in camera asta a avut un fundal sonor special, dar se mai inverseaza rolurile.

„Dar daca Satana e patruns in tine, nu mai poti sa te schimbi asa usor…”

Ma intreb cat ne e de patruns sufletul de „Cel Rau”!... si apoi imi dau seama ca pustiul asta a fost chemat din pricina idioteniei aleia de la Baia Mare: a dat apa la moara intregii mass-media. Mai bine prezentau statistici cu productia de porumb la hectar... azi m-am delectat speriind de moarte niste idioti care se luasera de mine pe la Vin-Alcool vorbindu-le despre „satanisti”, si asa cu barba de cateva luni si plete de ani de zile cred ca am fost destul de convingator ca „astia-ti smulg inima din piept si ti-o inlocuisc c-un manunchi de rame si-apoi devii unul dintre ei!”

„O s-o omori pe ma-ta!”

Nevasta profului este educatoare la o gradinita. Acum inteleg de unde avea bratul de flori (inca frumoase totusi) pe care le ducea azi la container cand urcam murdar, plictisit, obosit cu bidoanele de must in mana... are asa o fata acra incat ma bucur ca nu a fost educatoarea mea... si totusi e „tanara”: daca are cincizeci de ani impliniti...

Mi-e asa o sila sa deschid televizorul pe alt post decat VH1. Intr-un fel din cauza ca pe celelalte vad doar manele... acum ascult Alexandru Andries (pe vinil, pe calculator, caseta... nu conteaza... intr-o zi o sa-l dea si la VH1, sunt sigur...) si-l dau mai tare: ma mentine calm...

„Lumea din jurul meu se schimba mereu de la zi la zi; un taxi m-a dus la un avion si-avionul m-a dus la un alt taxi. Orasele prin care trec arata pentru mine toate la fel: o scena, doua microfoane, un restaurant si-un pat de hotel; si lumea iesind din sala spunand Cu-adevarat un om fericit. Avem langa noi telefoane si uite-asa vorbim ore in sir, dar cum se poate ca intre tine si mine sa nu fie decat un astfel de fir? La capatul tau tu taci, eu la capatul meu tot tac, dar mai sper!, si-n rest bucati de sarma, bucati de plastic si bucati de fier... si vocea ta care spune Cu-adevarat un om fericit. Sunt tot mai aproape de Madagascar, tot mai departe de polul Sud, si-asa de-aproape de-otel si sticla, atat de-aproape de asfaltul ud. Voci ne vorbesc din difuzoare, fete ne privesc din televizor, depindem azi de ora exacta, depindem azi de comutator: am deci toate motivele ca intr-adevar sa fiu FERICIT! Cu-adevarat un om fericit. Da’ prietenii mei se simt bine, e-un climat sanatos si destins, nu pleca fara casca de protectie, nu arunca pe jos chibritul aprins. Tu stai azi langa mine si chiar incerci sa te porti frumos, necazul e ca tu crezi ca eu sunt sus si eu de fapt sunt jos, jos, jos... si ciar si-asa tot ma-nterbi la sfarsit daca sunt fericit: Cu-adevarat un om fericit.”