Iti spun in fiecare noapte povestea noastra, soptit, in urechea ta curg cele o mie de glasuri ale iubirii mele. Ca o carte veche, care se deschide singura la o anumita pagina, asa sunt si eu noptile, ma deschid si-ti povestesc cu cele o mie de glasuri cu care stiu sa strig iubirea pe nume.
"deschide ochii si priveste-ma, iubeste-ma si din cand in cand uraste-ma" imi spun in gand, si imediat imi pare rau ca m-am gandit la asta. Daca ti-ai deschide ochii, nu as mai putea sa-ti povestesc nimic.
Eu nu stiu sa fiu decat noptile, zilele mi le traiesc la cativa centimetri departare de piele. Nu, sa nu deschizi ochii, lasa-ma sa-ti mai cant o vreme toate povestile de iubire pe care noi doi le-am trait, chiar daca stiu ca dimineata nu-ti mai aduci aminte de nimic.



Nu-i asa ca uneori te trezesti cu soaptele mele rasfirate pe tample?