agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-10-27 | | Craiova , 25 octombrie 2003 ,,Era prin toamnă, toamnă târzie’’… dupa o noapte de călătorit cu trenul, în zorii zilei coborâm în București Nord,unde oamenii vin și pleacă. Eram la doar 3h de Craiova. In sfarșit, Craiova! Orașul îmbrăcat de sărbătoare ne întâmpină de ziua lui cu stropi mari de ploaie, ne permitem să facem drumul până la Filarmonica ,,Oltenia’’ pe jos. Cu emoții evidente , mai ales a unei participari la o (două) lansare(i) de carte, intrăm în sala unde va avea loc festivitatea. Surpriza era pregătita, scenariul bine făcut pentru întâlnirea cu cel pentru care de fapt am străbătut atâția kilometri. Când am intrat, primul lucru care mi-a atras atenția erau draperiile roșii țesute parcă din inimile aruncate de autorul despre care vreau să vorbesc tuturor celor ,care au intrat în contact cu el. Fără să-mi dau seama mă îmbrăcasem și eu tot în roșu; întîmplare? Aici printre inimi, oameni și amintiri ale apei se afla un suflet risipit în iubire, pășind spre un netimp și ascultând tacerile întâlnite în pași - Dan Tristian (Filip). Aceasta manifestare s-a înscris în zilele Craiovei; a avut ca moderator pe Ducu Mogoșan de la Radio Oltenia din Craiova. In prezidiu se aflau : dl. Florea Firan- directorul Editurii Scrisul Românesc, dl. Ovidiu Ghidirmic-șef catedră la Facultatea de Litere, dl. Mătăsaru Nicolae- pofesor de filozofie, dl.Alexandru Gutuleanu- profesor de română și esperanto și nu în ultimul rând cei trei debutanți ,,care au căutat să dea un sens distinct pașilor ce li s-au risipit în comun’’- Ioan Petru Șincai cu Șoaptele mâinii drepte ( muzica flok), Dan Tristian – Duminica Sinelui și Marius Robu – Drumul Robilor. Volumul daruit de Filip îl țineam nu în palme, ci în brațele mele ca pe un nou născut. Simțeam acel parfum îngeresc , în cel mai pur sens al cuvântului, chiar daca poeziile sunt fără miros, visurile rasfrânte în cuvinte au puterea de a zămisli senzații organice. Cărțile sunt oameni cu sufletul lor ,, Într-o simfonie de gesturi’’ uneori răvășite ,, prin umbrele lor ’’, alteori ,umbră ,,În marginea unui sentiment,…Dezosând lumina în carnea cerului’’. Avînd acea minune în brațele mele caut să-i descopăr chipul.Coperta îl reprezintă pe însuși autorul, pierdut într-o singurătate multiplicată simbolic prin cuvinte și simțiri. Cartea pe care mi-a dăruit-o constituie o adevarata încercare de a înțelege filozofia cuvântului într-o liturghie a rostirii. Voi avea timp sa mă afund în visurile așternute pe hârtie gustând din savoarea și sublimul cuvintelor ,ca apoi să-mi închipui că sunt ale mele. Știu că vor dura cât eternitatea , pentru că locul acestui volum este în biblioteca sufletului nostru. Pâna a ajunge la acest volum , Dan Tristian nu a mai făcut cărți tipărite pe hârtie, ci cărți în sufletele oamenilor, aducând bucurie, fericire și uneori extaz… Sper ca citind această carte să aveți norocul să descoperiți universul în care se învârtește Dan Tristian zis și Filip, un OM cu adevărat , minunat!!! Dan Tristian cel care naviga zilnic în inimile celor de pe poezie.ro, poate și-ar fi dorit sa-i aibă pe toți alături de el, la acest debut poetic. O dovada a acestui lucru sunt găndurile lăsate pe ultima pagina a cărții: ,, gândurile-mi s-au simțit nu de puține ori ,, ca acasă’’, unde nelipsitele certuri, îmi place să cred, se sting doar ca exerciții ale comunicării; comunitate ce poate avea valențele unui veritabil atelier de creație depășind nejunsurile mișcătoare ale spațiului virtual…” Nu am fost multi, dar ma face să cred că cea care a străbătut 2 țări, înfruntând atâtea peripeții - Sirena, apoi Anton ,care s-a hazardat a călători cu mașina lui Silișteanu și cei doi din Craiova -Miu Cristiana & Axel Lenn , am reprezentat familia poezie.ro, fără de care poetul nostru s-ar fi simțit singur. În bucuria întâlnirii, nici nu ne-am dat seama, când am abandonat definitiv spațiul Filarmonicii pentru a ne pierde în continuare în intimitatea omului Daniel Murărița , pentru a gusta din bunătățile pregătite nouă. Bucurie, veselie, împărtașiri de gânduri, discuții contradictorii ne-au făcut să uităm oboseala și să ajungem cu adevarat în ,,Duminica Sinelui’’. Ceea ce v-am spus nu este o poveste inventată ,ci una cu totul adevărată , care a marcat definitiv destinul unui om și care mărturiseste: ,,Pe un drum mitic fără speranțe… Deși nu mai cred în puterea cuvântului, în forța lui tămăduitoare , în harul de a cauteriza suferințele neîmplinirii, ca o rană deschisă l-am folosit imprudent scriindu-mi și eu scrisorile către un destinatar închipuit printre semeni’’… ROSTIRI : Poetul Dan Tristian : În copilăria uimirii mele, în copilăria descoperirii scrisului, eu , nu eram decât ochi. Întregul volum reflectă imaginea a ceea ce au putut să vadă acești ochi. Duminica Sinelui fiind acea sărbătoare continuuă, ciclică, în care spiritul se află împins în decizia de a alege între probabilele realități nefondate rațional de religiozitate, religiozitate ca suprimare a aspirației și realitățile imediate, intime , necurtenitoare ale sinelui, îmbracă de această dată altfel de iluzii. Indecizia spiritului făcându-l om, om descărnat de orice simbolistică… Duminica Sinelui o sărbătoare a cărui ciclu nu se sfârșește totdeauna în zâmbet…În această aventură a spiritului nu am făcut decât un exercitiu al trăirii, pe semne din invidie față de posibilitatea minunii maternității femeii. În exercițiul meu vorbesc de maternitate, desigur la cu totul alte dimensiuni. Chinurile facerii regăsindu-și distincte implicații organice sau mai puțin organice, comparativ păstrând sistemul de referintă organic, gestul meu este unul în exclusivitate limitativ, însă raportându-mă la creație, la înțelegerea lui generală pot dobândi facil certitudinea ,că da, într-adevăr nașterea nu a fost chiar atât de falsă, nu mi-a fost chiar atât de străină… printre formulări sincopate sentimentalist, sunt doar o înveșmântare de gală a simplității copilului din mine care sunt… sunt un produs al acestei realități cotidiene… încercând să fiu contemporan cu mine însumi așa cum îmi place să demonstrez. Fără pretenția de a fi vizionar într-un fel sau altul , aceste încercări lirice sunt doar scrisorile mele adresate unui public posibil, destinatarul se poate găsi chiar printre dumneavoastră… ...ȘI ROSTIRI Silișteanu : vedeti că sunteți răsturnați... când vă țucați v-am facut, când vă țucați... că am ținut aparatul invers...băi ascultă și taci... din gura... deci, te duci la cinci fără un sfert cu avion, cu vapor , pe mine nu mă interesează...te duci acolo , că eu am mari probleme ... vezi afli dl. M. care este... și restul ,ajung eu, scriu eu, treaba mea...vreau să am poze de acolo... este foarte important...cheile de la mașină nu le-ați văzut? Asta-i mecla care o am în tabletă...vezi că sunt în ședință, că am și eu o ... Anton: hai mă, pupăturile astea între bărbați... fii atentă, vino aici, hai să vezi gogonelele...mă întreba ce sunt alea gogonele , că am scris eu odată...cănd va fi volumul tradus în engleză? Dacă pleci mâine pleci cu mine, avem drum împreună...când lucram la ziar ,eu am făcut o poză...trăiască Silișteanu! Realități amintite după 3 zile si 2 nopți nedormite! A m revenit! de la comentarii>>> Desigur, că în scrierea de mai sus m-am referit doar la autorul Dan Tristian, azi revin și asupra orașului care a găzduit această manifestare.Nu mă pot abține să nu menționez că acest oraș poartă o puternică încărcătură istorică. Pe aici au trecut pașii lui Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu… Revenind în cadrul poeziei trebuie sa-l amintesc pe cel drag mie: Alexandru Macedonski. O duminica minunata , cu mult soare ! Ghidul nostru nu este altul decât poetul de ieri împreuna cu ceilalți doi prieteni ai săi. Ne poarta pașii , după cum vă închipuiți prin ,,Duminica Sinelui’’. Dupa ce vizităm Catedrala, ne îndreptăm spre Biserica Madona Dudu. De aici ne pierdem în lumea culorilor lui Tonitza, Luchian, Grigorescu …de la Muzeul de artă. La ieșirea din muzeu ne luăm rămas bun și de la Domnișoara Pogany. Și fiindcă toamna e atât de frumoasa nu se putea să nu ne pierdem pașii prin sărutul frunzelor, care în dansul lor amețitor spre veșnicia pământului se armonizau atât de plăcut cu verdele ,,aproape crud’’ al ierbii. Suntem în Parcul Romanescu! Cred că este unul dintre cele mai mari parcuri pe care le-am văzut, unde se află un lac cu insule, cu bărci ( mi-am adus aminte de Eminescu) , multe poduri danteleate, care fac trecerea spre aceste insule, podul mare suspendat, un colț zoologic cu lei , pantere, ursi ...si cel mai interesant mi s-a parut Castelul Fermecat. Mi-am dorit sa intru sub vraja lui , dar nu era deschis pentru toți neaveniții, auzeam parca suspinele frumoasei ferecate acolo în turn. Din apropiere se auzeau acordurile unor ,, copii minune’’iar seara , cobora de pe pidestalul ei mai devreme decât ne așteptam , desculță și gingașă , anunțând că în curând ne vom lua rămas bun de la toți și toate...Cantecul toamnei de la Craiova ne va însoți pe drumul roților de fier spre Iași. Încă o zi dincolo de anotimp! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate