De fiecare dată când mă apropii de foaie toate gândurile fug și le găsesc un pic mai târziu. "Iartă-i Doamne că nu știu ce fac". Cineva ar trebui să ne mai spună din când în când... Vreau sa fiu un parazit și să trăiesc pe un suflet cald. Am împietrit și statuia mea se găsește undeva într-un suflet. Sufletul dorit, sufletul cui? Nu am prins niciodată sufletul unei fete, ori era o gâză prea mică, ori zbura prea repede. Nu mai știu ce e cu mine. Cineva îmi spunea că la vârsta mea(17 ani) nu mai am nevoie de sfaturi. Și tot acel cineva imi mai spunea să nu mai plâng, să fiu mai bărbat. Corect? Nu la orice vârstă ai nevoie de sfaturi și la orice vârsta plângi după cineva? De ce distrugem tot? Marea a fost făcută pentru noi... nu ne-a ajuns. Cerul a fost facut pentru noi. L-am distrus!distrugem tot chiar dacă nu suntem motivați. E chiar atât de grav că îmi doresc totul? și marea și cerul... Să renunț la idealuri, la vise? Speranța din mine moare odată cu anii. Cine este singur stie bine, drumul este lung. Mereu trec peste toate și peste toți. Lumea e catalogată după haine("țoale"), după genul de muzică. Sufletul nu mai contează într-o viață? Puritatea sufletului meu care credeam că există s-a dovedit a fii doar o minciună. Nu mai știu nimic, nu mai vreau să știu nimic... am amorțit într-un chip și doare. Nu credeam că o să-mi fie atât de dor! Mi-am dorit prea multe și am pierdut-o. Iubirea de la 17 ani nu pot să o scriu...O istorie netrăită. Carmina, e clar că nu mai e nimic în tine care să răzbată. A trebuit să te pierd și să greșesc ca să-mi dau seama că nu pot fară tine. Mi-am dorit o îmbrățișare...am avut-o și am aruncat-o fără să mă gândesc la tine. Te-am dezamăgit, credeam că pot mai mult. Nu mi-am deschis sufletul în fața ei...de frică...O să aștept să treacă timpul și o să sper că o să-mi dau seama că te-am pierdut de tot. Cei tari se hrănesc cu cei slabi. Mă duc cu Tina la plibmare.
19 septembrie 2003 - 03 noiembrie 2003 ... atât a durat...nu mi-am dat seama

...am distrus