Intr-o seara s-a intamplat o minune. Toamna. E o noapte calda si stau langa un chiosc gol intr-o statie cu trecatori grabiti, autobuze aglomerate, metrou, vorbe, ganduri, soapte. Autobuzul rosu a venit repede, te-ai urcat si ai plecat.


In intuneric se zareste un fascicol de lumina. Halatul alb s-a aplecat peste patul metalic. Un gandac merge pe bratul legat de un tub prin care se scurge un lichid galben. Vorbe strigate vin din departare. Intreabari…
'Isi revine, gata a trecut.' O femeie se rasuceste langa pat. Pune ceva sub patura patata.


- Trebuie sa te decizi ce vrei. Te muti ori ramai la firma noastra? Hotaraste. Ne putem bizui pe tine?

- Ai baut multa cafea si Coca Cola, asa e? Moda asta…
De-aia ti-e rau!

- Te-ai hotarat? Pleci ori incepi proiectul din Turda?


Intuneric si lumina. 'Pulsul - nu are puls! Ce medicamente ai luat? Este imposibil sa ajunga aici dupa tensiunea de acum zece zile. Ce ai luat? Ma auzi?'


- Legea a fost abrogata acum o luna - nu stiai? Realizezi ce propunere ai fi dat? ...
- Tati degeaba spune ca ma iubeste - nu vrea sa mai stea cu mine. E un rau! ...
- Baiatul mamii, uite vorbesc cu matusa Maria - stie o doctorita care este singura. Eu n-am facut asa ceva niciodata..., vrei sa ti-o prezint? Las-o incolo pe fata aia!


Din patul metalic privesc in jur. Vecinii? Femei si barbati legati de aparate prinse de pereti. Cel din dreapta incepe sa verse. Doctorul striga o femeie: ‘ala de la 3 vomeaza zat de cafea’. Se rasuceste spre mine: 'Varsta? Meseria? Adresa? Vei ramane la intensiv un timp.'


- Doamna si cat va lipsi? Mai ramane la noi sau pleaca? ...
- ‘Tati, ia frunza asta galbena. E din parc. Sa-ti poarte noroc si sa nu ma uiti.’


Ma trezesc noaptea si privesc in jur. Pat murdar, bec de control, lumini verzi si rosii, cifre care se rotesc, carutul cu medicamente, cearsafuri care ascund ceva, bolnavi care tusesc, horcaie, gem.


- Nu are nimica doamna - ocupa locul degeaba. Nu vrea sa lupte, asta e! Doamna, nu mai ziceti ca este in starea asta din cauza vreuneia! Este altceva. Uite draga, avem noi pe sora Irina - te face bine din doua acte. Chiar si pe cei de la reanimare ii drege.


Casa dulce casa. Telefonul suna. Ridic receptorul - este Mihaela.
- Pot veni la tine? Daca deranjez, spune. Am probleme si as vrea sa plang pe umarul cuiva.
Furie, lacrimi, strigate, intuneric. Ce a ramas din lume, Doamne? ‘M-a parasit prietenul', zice ea. 'Urasc viata asta! Strange-ma in brate, te implor, iubeste-ma acum’, imi spune plangand Mihaela. ‘Strange-ma tare, mai tare… ‘

Soarele apune printre nori, e vant si toamna. O zaresc intrand pe usa biroului. ‘Am uitat la tine cele doua lantisoare. Da, astea sunt. Stii, s-a intors prietenul meu. Sa nu ma cauti pana luni... Aaa..., s-a intamplat ceva?’


Halat alb - halat albastru, acelasi pat cu astenutul rupt si gandaci. Tabloul din perete ma priveste indiferent, batranul de langa mine varsa din nou. Femeia din coltul drept are cearsaful tras peste fata - a murit acum o ora. Un halat albastru aduce o farfurie cu zeama. Cineva striga. Se aud linguri lovind farfuriile pline. Un batran cere paine. Alt halat tipa isteric la o batrana care a udat asternutul. Altcineva deschide geamul si spala podeaua injurand.

Ma ridic si vorbesc. Prima oara dupa nu stiu cate zile. De ce ma aflu aici? Eu sunt sanatos. Eu ma fac intotdeauna bine! Cer hainele. Acul patrunde adanc in vena. Ma culc. Pe tavan e o pata. Albul nu mai este la fel. Usa se inchide cu zgomot sec. Intuneric…

E iarasi ziua. Ma ridic din nou. E dimineata - nu s-au trezit inca ceilalti. Nici halatele n-au venit sa strige. Umblu in dulapul de fier si-mi iau hainele. Ma imbrac incet - sunt inca ametit. Eu sunt sanatos - nu am ce cauta aici! Ies pe hol. Aerul racoros imi face bine. Am ajuns la poarta spitalului. Ies afara. E senin - inca nu a rasarit soarele. Doamne, ce frumoasa e viata! Am fost bolnav? Nu stiu. Si daca da, m-am facut bine - oricum eu ma fac bine intotdeauna.