e viscol afara! e viscol cumplit!

si ce nebunie ma impinge sa scot capul pe geam!? ma trage parca sufletul sa merg prin viscol, sa simt cum imi crapa obrazul de ger si pasii cum nu mai pot fi incalziti nici de mersul grabit, iar ochii sa nu mai vada nici la distanta de o mana inainte...

as lasa totul balta si as iesi sa merg pe strazi aiurea, fara sa imi pese ca maine as avea temperatura, as fi gripata sau poate, cine stie, nici n-as mai ajunge acasa...

oare pentru cine a venit viscolul? de cine oare ii e dor atat de puternic incat indoaie codrul in cautarea sa? dupa cine oare alearga cu atata inversunare incat sa nu ii pese ca apele ii vor ingheta picioarele iar noaptea ii va prinde mainile intre stele si zadarnic se va mai zbate intre clipe?

sau poate fuge de ceva anume? ar vrea sa uite si el ceva? poate o vorba nespusa? un gest stangaci? o lacrima straina? sa uite de efemeritate si de eternitate? sa uite de cuvinte si de taceri? sa uite formele toate, toate aparentele?

sau poate plange doar? cu hohot adanc si rascolitor... poate doar plange, precum am plans si eu cand am pierdut iubirea...

e viscol in casa! e viscol linistit!