domnului doctor Alexandru C.
cu dragoste (frațeasca)

A, B, C, D, E, F, G …
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7…
do, re, mi, fa, sol, la, si…
Sunetul la nivelul mării tinde spre minus infinit…
Hidrogenul in trei trepte si heliul… Solară materialitate , sunet și lumină…
Văzduh și apă…
Doctore, doctore… umbrele unor gânduri furișate printre acei plopi, mereu fără soț… și tu, ecou mut, repetabilă iubire, dragoste fără căpătăi…
Nu înțelegi, nu vrei să crezi… Toma necredincios ce ești, alt Toma și altă necredință… Privire verde-albastră, venită peste timp, in ochii unui călugăr la hotarul adolescenței mele…Venit de dincolo, ajuns la mine in prag - rugăminte, ca apoi să-mi spună:
Mă duc ducere dusă înapoi, printre brazi la mănăstire…
Și eu, cu toată lumina întrebărilor fără răspuns, cu toate căutările tainei din labirintul unei vieți de aici, nu de dincolo… Amnezică până dincolo de plus sau minus infinit…
Umbrele, dublurile eului tău asaltându-mi răspantiile… Vulgare copii ale unui Tu rătăcit prin pădurile ce ar fi fost să fie… prin pădurile retezate mult inainte de lumea castelelor de nisip ale acestui țărm de mare… Valuri de umbre, intinderi nemăsurate de vise, corăbii scufundate… ocean de disperare…lumea ca lume… margini: Tu si eu… si nici un pod…nici o insulă, nici o potecă… Adancimi inalte, piscuri abisal răsturnate, infipte în altă mare…Văzduhul altă apă, altă valtoare…
Doctore, doctore… privire de chirurg in alb și negru… viață sau moarte…
Ei bine, nu pot trăi pe bucăți, totul sau nimic… Nu-mi trebuie bisturiul acesta pentru un/o si incă o zi, o săptămână, o lună, un an de chin… Lasă-mă aici, nu mă poți renaște tu. Sunt vinovată de boala aceasta…. Biată inimă stransă de mine in pumn… Unde dracu’ să zbori inimă, dacă nu ești pasăre? Mare lucru… te-ai indrăgostit și bați scoasă din minți, să ieși - unde?!
Ce să faci dumneata doctore, cu bucata asta de mine… cum să-mi dai altă inimă? Cum să te mai iubesc cu inima altcuiva?
Ai dreptate, nu în inimă s-a cuibărit fetița cu chibrituri ce sunt… Sufletul meu, stă în genunchi pe coji de nucă.… doi bani nu dă pe inima asta pe care tu vrei să mi-o inlocuiesti… Eu insă, posesivă cum sunt, nu vreau să-ți dau inima mea… Nu pentru a o arunca sau a o păstra in formol…
Să nu indrăznesti să mă plângi… iubesc zambetul tău, zămbet medicament, zămbet sugubăț, altă copilărie, un fel de frate al pesimismului meu optimist…
Imaginează-ți că-ți sunt soră…. (nu soră medicală) Ai imaginație… fă un efort… hai să ne certăm pentru mostenirea lăsată de niște părinți fără minte… agoniseală - prilej de galceavă… De ce să fii tu un altfel de Dumnezeu, de ce să-mi carpesti altă inimă? Singur, liber de mine ai putea trăi fericit… adunarea n-ar mai frange prin impărțire agoniseala asta de care eu oricum n-am nevoie… Nu te incăpățana… nu-ți dau inima mea… iubirea nu poate țașni de sub lama bisturiului… este și atat, nu poți pune degetul și striga fericit : Cred – iubirea există!
Razi… uite că stii să o faci si pe asta… Spui că n-am minte, mulțumesc… Mai deunăzi spuneai că n-am inimă.… desi tocmai despre inima mea e vorba in propoziția bisturiului tău… nu mă convingi… mulțumeste-te cu iubirea mea… Cat o fi să fiu eu, aici, acum… pentru ce-o mai fi să fie cand n-o să mai fie nu-ți pot vinde gogosi de-a vesnicia… Nu stiu nimic despre timp…sunt atemporală…