M-am născut prea târziu și nu îmi mai găsesc un loc. Ascult ca un copil tembel Celion Dion "My heart will go on" și îmi aduc aminte... eram inocent și nu știam ce e "a iubi". Atunci am întâlnit-o și în amintirea mea va rămâne mereu acel înger care nu a putut fi niciodată al meu , acel înger care a incercat să mă iubească... iar eu acel muritor care a refuzat zeii. Azi când sunt pregătit să iubesc nu am nici un înger, și zeii m-au alungat... oare unde îmi sunt anii pe care îi cerșeam, zilele, clipele si sărutările...
M-a strâns în brațe și m-a sărutat și mi-a spus că niciodată nimeni nu va putea sa ne despartă... ne uitam la film si plângeam. Ce știam noi? Ce e aia iubire? Ce e un înger? Ea stia... eu nu. Atunci mi-a spus ca nu am să uit vreodată și că nimeni nu va mai fi ca ea... oricât aș fi vrut eu să fie. Iar trandafirii vor sângera toată viața pană când va veni un inger să rupă vraja... Au trecut 7 ani... 7 ani în care ea s-a schimbat dar eu nu am uitat și nu am să pot uita vreodată... poate nu pe ea... ci doar acel chip, acea sărutare, acea strângere în brațe, acel înger... Acum îmi pare banală, e doar o femeie...de ea nu mi-e dor... lacrimile mele nu curg pentru "a iubi", deși asta am vrut întotdeauna, nu curg pentru durere sau pentru a nu fi iubit... ci curg că nu pot să uit și să o iau de la capăt... Sunt un scriitor ce vrea să ajungă cel mai bun, dar m-am născut prea târziu. Acum sunt munții care vor să plece din lumea noastră... acum ne-au invadat îngerii, iar nouă, muritorilor, nu ne e permis să iubim... ei nu cunosc trădarea, ei nu conosc lașitatea... ei știu doar "a iubi"... M-am născut prea târziu când tot ce era de scris s-a scris iar banalul a rămas orgasmul nostru zilnic...
Oare cum a trăit Eminescu? Veronica era tot un înger? Pe Bacovia cine l-a ademenit oare? Fiecare își are bătăile lui de inimi... fiecare are propriile lacrimi, propriul său banal... și astfel Dumnezeu a impărțit lumea în două: cei ce iubesc si cei cărora nu le e permis să iubească... și doar îngerii pot iubi... Noi nu suntem îngeri...
M-am născut prea târziu... mi-a furat Cărtărescu personajele, Amza mi-a furat rolul, Brâncuși mi-a furat mâinile, Nadia picioarele si Nichita versurile... și inima... inimă nu am avut vreodată, mi-a fost amputată la naștere de strigoii mărilor pustii disperați și înfometați... Ochii incep să mă lase treptat... curând nu voi mai putea sta și scrie la calculator... curând nu voi mai putea scrie și atunci voi fi o simplă religvă ce va leguma amintirile... Hai să bem un vin de Buzău, și să mâncăm sarmale cu mămăligă, sare și smântână și să o ascultăm pe Sofia... să răsuflăm ușurați că a mai trecut o zi... să ne întindem să ne odihnim și-apoi să visăm că murim... să redevenim îngeri să putem iubi, să înțelegem "a iubi"...