Povestea mea a inceput candva, intr-o vreme cand toata lumea intrase deja in jocul utopic al fericirii. Voi l-ati jucat? Este o fuga continua, interminabila dupa o iluzie. Fericirea este un mit al oamenilor singuri si disperati. Din pacate avem nevoie sa ne mintim ca exista pentru a ne pastra aripile deja murdarite in noroiul vietii, in drumul spre Neant.
Vazandu-i pe semenii mei cum se indarjesc in cautarea lor, am zis sa incerc si eu. Ma simteam atat de insignifianta si trista. De ce oare? Ma indreptam spre ceea ce toti doreau, supremul bine in conceptia omului de rand, si totusi...sufletu-mi era impovarat. Ma sfasiau resentimentele, ma apasa ideea ca as putea fi eu cea care va purta destinul cutremurator al celui fericit. Dadeam la o parte remuscarile, calcam in picioare sentimentele necrestine, incercam sa ma caiesc pentru a ma curati. Atunci am realizat falsitatea miscarilor mele si am intrebat: "De ce?"
"Pentru ca asa ne este dat-asemenea lui Sisif, omul cerseste intreaga viata FERICIREA. Cine esti tu sa nesocotesti datul divin? Lupta omule, lupta...". Vorbele i se pierdura in ceata.
"Dar nu vreau!", m-am trezit strigand. Nu era nimeni acolo. Ridic privirea cu teama:o placuta uitate de timp atarna obosita de cuiul ruginit-"Strada Solitudinii". Brusc, m-am intors din drum pentru totdeauna. Intr-un tarziu am adormit.
Fericirea este formula matematica nedescoperita inca. Eu nu stiu matematica, asa ca las pe altii sa se chinuie. Incerc acum sa ma consolez repetandu-mi:"Fericirea va fi intr-un ieri de mult apus...nu mai sunt nevoita sa o caut!".
Ce bine imi pare ca ochii va sunt atintiti in alte directii. As fi nefericita daca as sti ca ati ascultat cu atentie textul meu citit de buze straine si plictisite, caci cine sunt eu sa merit asemenea cinste?si ce conteaza fericirea cand tu ingeras, da...TU cel care privesti acum monitorul, te-ai intristat! As fi vrut ca gandurile mele, necugetate poate, sa reuseasca a ridica macar putin colturile gurii tale. Nesabuita de mine...cum am putut oare nazui spre a te face fercit cand eu sunt doar un biet suflet, atat de trist incat nici moartea nu m-ar mai putea salva.
Imi pare rau ca te parasesc acum, dar mi-e atat de somn...mi-e somn de mine insumi! As vrea sa fi fost terminat jocul stupid de-a fericirea!