1 MAI SCURT

Lup tânăr cu glezne impecabile zâmbindu-și dinții tineri
Elegant mergea mânios și se pierdea în dreptatea părinților lui diminutivați


1/2

anulam partea stângă a
privirii care caută lupi tineri în amurgul violet cu tot felul de irizări verzi
o anulam! pricepeți?
și totuși o păstram în mintea mea
fiindcă o jumătate de privire
se bolovănea insistent spre cea dreaptă
până când, până când
totul erupea în flashuri de blitz.


1 MAI LUNG

În anul acela pomul de crăciun arăta precum un semafor
Când mi-ai țipat cu voce de claxon
„Mi-ești indiferent!”
și toate bornele kilometrice treceau insistent și se
interpuneau între mine și o copilărie-ntr-o ureche (așa zice tata, cel puțin)
și nu numai el ci și Platon, Cervantes, Codrin, Mihuț, timpul, Europa
dar asta e o cu totul și cu totul o altă
poveste de dragoste între chiuvetă și cine știe ce altă gaură
și, și la urmei-urmei, ce dracu’ o fi având toate astea de împărțit cu pomul meu și cu luminițele lui
felinarul roșu
felinarul albastru alb astru
sub care mă încălzesc încercând să uit și uit să mai scriu despre viața mea secretoasă, despre
băiatul din țigara ce reușea într-un final să se fumeze singură.
Desigur, asta înainte s-o strivesc cu dragoste de trotuarul mai gri decât visul din care nu mă mia trezesc de doi ani.
Nu e simplu să scrii doi atunci când ai două idei despre o cifră absurdă
Numismatica ricoșa din trotuar în țigară; Când spuneai că vei bate monedă nouă? (acum, în epoca bancnotelor?!)
Băteam în absurd și totuși nota aceea personală dădea tot farmecul mai presus de ceea ce se ascunde în spatele (sau chiar și în fața) tricoului, mai presus de prea-sus-ul Iisus personal uitat în celălalt portofel pe care l-am pierdut.
Ce ieftin! (și dintr-o dată gândul mă duce la mine și la felul cum încercam să te trag de limbă să-mi șoptești ceva despre celălalt eu)
Cum mai tăceai! Frumos ca o piatră spartă și apoi cusută frumos ca tăietura verticală din fruntea mea sau a ei: nu voi ști nicicând
Nu, nu e simplu să scrii doi.