agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-13 | |
Intunericul se contopea cu lumina... iar din ei se nastea noaptea. Noatea in oras e urata -- arde. Noapte era cand am plecat de acolo, cu gandul si sufletul la ea. Ma parasise din nou, maine aveam sa fim iarasi noi... mergeam incet, fara sa stiu unde. Mergeam prin oras, inspre nicaieri, fara sa stiu ca ajunsesem deja acolo. M-am uitat in jos. Eram in parc. Calcasem pe un ghiocel. L-am luat... il murdarisem. Nu mai aveam inspiratie. Nu-mi mai spunea nimic. Inainte, lucrurile imi vorbeau... acum floarea aceea dormea, in ignoranta binecuvantata, fara sa prevada inevitabilul. La fel si ea... pe care o lasasem din nou in urma. Fara sa prevada nimic... ma hotarasem ca noaptea nu-mi mai era pe plac.
Am inchis ochii se s-a facut dimineata... incepuse sa se lumineze, am mai clipit o data si deja vedeam primele raze de soare luminand norisorii de puf care imi pluteau pe deasupra. I-am vazut chipul in acei nori. Cu ghiocelul in mana, m-am intors la ea. Tot acolo... mereu ma intorc la ea. M-a privit cu ochi reci, adormiti, mi-a zambit fals, ireal, mi-a vorbit cuvinte pe care nu le-am inteles, m-a imbratisat dar eu eram departe, nu-i simteam mainile pe trup, nu-i simteam atingerea degetelor pe frunte, mai apoi nu i-am simtit caldura buzelor pe ale mele... apoi am privit-o in ochi, si m-am afundat in mine, m-am adancit, incepusem sa vad totul indepartat... mai indepartat, auzeam mai incet... ma indepartam, apoi imaginea a inceput sa urce, a inceput sa pluteasca inspre stanga, cuvintele se pierdeau si ele, estompandu-se, contopindu-se cu sunetul marii... auzeam marea, oceanul... mi-am intors capul si l-am privit. Era linistit asta-seara... ieri fusese foarte agitat, ieri a fost furtuna mare... mergeam pe plaja, gol. Imaginea ei se indepartase acum mult... era un singur punct luminos, o singura stea de pe cer. Si cerul era mare, si instelat, iar stelele aranjate ciudat... nu mai vazusem asa cer. Mi-am tintit apoi privirile inspre o alta stea, m-am concentrat pe acel punct... am inspirat puternic, aer proaspat salin mi-a inundat plamanii, am inchis ochii si i-am deschis din nou. M-a lovit o pala puternica de vant, gata sa ma darame... eram pe munte, in varf... trupul imi era obosit. Reusisem! Da, imi amintesc atat de clar... cand am visat ca escaladam muntele iubirii, acum eram sus, sus de tot, vedeam toata lumea de acolo, il vedeam pe Dumnezeu in cer, vedeam oamenii departe, jos, departe... si jos. Dar erau atat de departe! Nici nu mai respiram, emotia ma cuprinsese, eram martorul vietii, al maretiei si frumusetii lumii...
si eram singur. Visasem odata sta, visasem... dar unde e ea? Trebuia sa ma astepte aici... si nu era. Aveam in mana floarea de colt, ultima floare de colt, pe care o culesesem cu pretul vietii mele... iar acum n-aveam cui sa i-o dau... am inchis ochii. Din nou. M-am trezit in camera mea. Din nou. Fara flori... nu, nu era nici o floare in jur. Doar acelasi... vechi, banal... eu.
Da, mi-as dori ploaia... mi-as dori furtuna de 3 zile si 4 nopti, furtuna de vara... cu lumina aceea ciudata a cerurilor dinainte, cu fulgerele, cu vantul, cu tunetul, cu stropii repezi si durerosi, cu frumusetea maretiei, cu glasul racnit, cu linistea si pacea luptei... monstruoasa lupta. Dar ei nu-i place ploaia... sau cred ca nu-i place ploaia. Nici nu conteaza. Miercuri, 11 Februarie, 2004
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate