M-am pregătit de înmormântare. Cu nopți sălbatice mi-am îndeplinit priveghiul, cu lacrimi ivorii am spălat trupul iubirii mele ucise, cu buze arse de febră am șters-o și apoi cu ființa mea pârjolită am îmbrăcat-o.
N-avea nevoie de sicriu că, încă de când se născuse, purtase într-însa un nemărturisit coșciug putred. Am căutat din răsputeri un petec de suflet să-i plâng moartea. Greu l-am găsit și parcă nu era al meu. Mi-am amintit că îl lăsasem pe pragul casei tale și probabil într-o zi când ai ieșit nervos l-ai lovit cu piciorul și talpa ta l-a boțit, strivindu-l în neștire. Am greșit punându-ți în mâini inima mea fragilă, cârpită pe ici pe colo și tu, fără să vrei, te-ai descotorosit de ea sfărâmând-o ireparabil. Și înmormântarea asta e prima dintre multele la care voi merge fără inimă.
Terminasem toate pregătirile, dar tot amânam secunda inevitabilă a îngropăciunii. Era deja atât pustiu în mine, încât mă copleșea nebunia de a mă rupe și de această ultimă iubire. Târziu, într-o noapte, totul s-a terminat.
M-am întors acasă goală.