agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-04-18 | | Proaspata este rasuflarea noptii. Valurile de lumina s-au mutat sub pamant, acolo unde imi imaginam o data ca e o tzara misterioasa, cu comori si poveshti . Toata lumea doarme langa colina din vis. Somnul are miros de moarte. Dansul umbrelor ii sperie pe cei cu frica lui Dumnezeu. Nocturna mi-e mintea, dar treaza lacrima... Enigma-Beyond the Invisible Asta ascult de 15 min, in continuu, incat stiu fiecare nota pe de rost. Sufletul, ce o fi ramas din el, e atat de greu incat cred ca as putea sparge nuci cu el, asha cum faceam cand eram copila cu un ciocanel, in preajma Craciunului,nuci pentru cozonac, nuci adunate de bunicul din nucul din gradina lui. Nuc in care ma suiam cu verii mei de la capitala si ne jucam de-a marii descoperitori ai lumii... Voi incerca acum sa imi cer iertare ca nu pot sa las iubirea undeva indaratul cotidianului si ca o fac sa conteze atat. Voi incerca sa spun ca sunt normala, deshi nici un copac din Gradina Publica nu mai crede asta, din moment ce eu m-am plimbat, la 12 si ceva in noapte, pretz de un ceas pe sub privirea lor, fara nimeni in jur...libera si singura, eu si iar eu, cu tine in minte, cu tine pe buze, pe irishi, pe maini, peste tot... Stiu ca astazi simtzirea este cotata ieftin de tot, ca e un soi de haina veche, neracordata la spiritul vremii...Stiu ca suntem obligatzi sa o ignoram si sa ne luam masca de duri si de preocupatzi, si sa facem bani si sa ne intindem pat ca sa ne odihnim. Sunt, deci, singura care poate da tot ce mai are, deci pe mine, pentru o clipa in bratzele tale – atitudine desueta, romantzoasa si lipsita de actualitate. Ma simt uneori nu doar stupida, ci eroina unui film vechi, unde actorii erau atat de patimashi incat astazi ne par falshi si ne fac sa radem, sunt caraghioshi, asha cum eu sunt caraghioasa ca simt ce simt, ca simt ca mi-e dor, ca dorul ma impinge la naivitatzi, la gesturi de copila... Si sunt copila si lumea imi rade in nas ca am altele de facut decat sa ma las purtata de iz de primavara dulce si de sarut ametzitor, si trebuie sa ma trezesc, trebuie sa ma trezesc, trebuie sa ma trezesc, totul in jur imi cere asta, pana chiar, din nefericire, chiar si tu ! Si simt ca trebuie sa lupt pentru fiecare secunda de iubire, sa lupt ca sa o merit, sa lupt ca sa ajunga la mine, sa lupt ca sa o las sa fie simtzita printre atatea alte nebunii de zi cu zi...Nu lupta ma sperie, ma sperie ca nu imi mai ajunge, ca mi-e foame naprasnic, ca devin salbatica si salbatic te iubesc. Si n-am sa pot sa uit nici cat am suferit azi, nici cat am zambit ieri. Coroborate, amestecate, senzatzii de foc si gheatza, implinire si rupere, zambet si plans...O dualitate macabra fiindca se joaca in sufletul meu, iar acest suflet, naiba sa-l ia, sa-l ia cineva, sa nu-mi mai fie stindard de sensibilitate si de prostie, deopotriva. Cum sa ma lepad de tine cand, daca cineva ar shtii sa-mi asculte fiintza, mi-ar auzii porii pielii, shoptindu-tzi numele?! Unde sa fug, asha, descultza, impotriva mea, impotriva firii?! Unde sa ma mor cand eu vreau viatza, multa viatza ca sa te iubesc?! Pot sa-mi redenumesc destinul? Langa frunte salashluieshte netrucat acelashi sarut... Nu-mi pot vinde simtzirea pe totzi argintzii lunii... Uneori, shtiu ca traiesc doar pentru ca privirea ta sa ma faca iarcopila, femeie, eu. Alteori traiesc pentru ca mi-e bine sa visez ca fiul meu ma va privi cu privirea asta. Dar de cele mai multe ori, privirea ta e atat de departe, incat mi-e teama ca nimic, nimic, nici eu, nici visul, nici viatza nu se vor regasi, implinind shoaptele ursitoarelor. Poate ca o sa ma cautzi, tu faci ce faci si incepi sa ma cauti pentru ca te ashteptzi sa fiu mereu Acolo, Acolo unde am inventat noi lumea, in luna lui mai pe sfarshite... Dar eu o sa zbor, o vreme, cat ma vor tzine aripile blegi de iubire. O sa ma duc in muntzi si-o sa-mi haulesc acolo intrebarile si Dumnezeu imi va da lacrima ca raspuns. Pentru ca doar Dumnezeu shtie cat te iubesc... 17.04.2004 – 02:54 |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate