Dragostea ca tribut al consecințelor noastre, ne păsuiește la tot pasul... Răvășiți de visele tăcerii, ne-am ghemuit, cu toții, spre maluri {adevărurile}...
Putreziți de-vreme și de săracie, suntem tăvălugul ce împinge cu plugul pamantul, în pumni de semințe...Părăsiți de marile liniști, rătăcim pe urmele dreptății către zenit.
Așteptați la colț, de micile neliniști, picăm robi, unul câte unul, în ghearele sale. Ne așteaptă.
Râuri-rânduri, ne grăbim să-ntinerim acut, să ne sporim suflul secătuit de prea multe disperari. Zădărnicie, pârdalnice mofturi, zgomote-n delir și pofte netihnite, răcnete-amuțite-n gâtlejuri prin surzenia masivă și cotropitoare...
Astfel ne-ndreptăm de griji, spre Mâine...La multi ani, ... de chinuri... Iartă-mă, Viitorule, că gândesc prin trecut...
Înalță-mă, Doamne, dincolo de Gard, să văd ce mai face Scaraoțchi. S-o fi plictisit și dumnealui să ne mai ceară, schimonosiți-neteferi, plini de bube pe raza creierului mic. Necăjiti încă plini de milă, oropsiți vrednici de admirație.
Ne-au străbătut curenții în margine de Europă, descentralizați și dezrădăcinați din urma principiilor... Ne-am răcit și ne suflăm nasurile în tărână, gălbejite ofrande de "încumetați".
De ce ne temem, oare, de clipele care rămân să ne-mpingă mai jos
Și mai departe?...