Comentariile membrilor
Vizionări: 4701
|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
 |
|
|
|
|
||
|
|
         
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
 |
|
|||||
|
||||||
|
agonia 
￭ am învățat să supraviețuiesc și așa 
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-05-20 | | Doamnă... Doamnă... Razele de lumină se sting pe drumul care începe Și niciodată nu știm unde și cum se sfârșește... Bună ziua sau pentru dumneavoastră e doar bună dimineața Sau... să zicem doar bună Gândul tău, în împreunarea mâinilor mele! Sunt doar un vis al gândului tău petrecut în noapte! ne-am întors și-am așteptat cele două secunde să treacă în duetul zâmbetelor mirosind ochii a in și a floare de măr ca apoi în eleganța întoarcerii de păr spate în spate să alergăm după ceea ce acum o clipă am pierdut Timpul – e cel care devine etern… Controlul lui stă în mine, în tine, în tine,în voi... o trăire inocentă, e de fapt o identificare cu universul. Pentru a ajunge la o adevărată fericire de a trăi trebuie uneori să poti ieși din el, e o încercare să pui ordine în gânduri. „undeva unde unda inimii într-un val de mare se pierde vei săruta ceea ce nici tu nu credeai că vei găsi…” O ploaie de gânduri Străfulgeră-n mine E noaptea din noapte Sau cea de după? unde spuneai că mergi? putem să scriem împreună versul care va FI poți fi poet fără să scrii să ne ridicăm... e timpul să devii... e timpul să spui da de bună voie... e timpul să alegi cu adevărat... e timpul care vine doar o dată... cineva va ști când inima ta va plânge când inima ta va râde când vei înțelege ce înseamnă să dai totul pentru un singur vers Bobocul florii simte lumina ca pe o binecuvântare deschizându-se în petale multicolore. Pământul acoperit de stropii ploilor își despoaie recunoștința prin curcubeul întins spre orizont, înmugurind viața. ți-am dat în dar nebunia frumuseții mi-ai răspuns cu lacrimi de înger primește gândul meu într-un crepuscul de lumină… primește glasul meu într-un vals de tăcere primește ochii mei ca floare de nu mă uita Cine oare își varsă lacrimile când apare primăvara? Numai țurțurii! Galbenul narciselor trage zgomotos clopotele în unduirea zambilelor, iar vântul purtând în el culoarea iubirii, cântă prin sălciile plângătoare șoptindu-le : treziți-vă, nu știți că a venit primăvara? viitorul incepe azi sa ne luam de mana cat mai e timp sa pasim impreuna printre crucile viselor cimitirul iluziilor va exploda in fata noastra inainte de maine va ramane un drum neinceput Dacă ai chema iubirea în ajutor nu ai mai simți că pământul îți fuge de sub picioare, ai ști cine ești și de ce… Poate mîine nu mai sunt… faceam poze cu umbre cand ingropam saruturi reci pe stanci deshidratate de azi, nu voi mai scrie niciodată despre tine eram pentru maine fotomodelul perfect al iluziilor despre iubire si al fanteziilor noptii scriu șapte versuri în loc de șapte zile pleacă! nu e loc de trei suflete la mine-n groapă. nu ne putem darui inainte de a ne apartine fanteziile fara ratiune nasc monstri perdeaua de fum devenea avion de hartie unde adaposteam visele intr-o alta dimensiune... apropieri ce ramaneau in trecut nu, nu trecut, eu am trecut prin gara si tu nu m-ai vazut stai liniștit poetule nu vei scoate nici un volum te vor cunoaște câțiva care îți vor spune că scrii frumos vei continua să pui gânduri pe hârtii colorate vei îmbătrâni crezând că ai talent și vei muri așa facem cu toții ne-am întâlnit într-o creșă de adulți strânși în câteva rime am făcut din tine maculatură pentru cititorii mei care strigau bună dimineața mai vrem mai vrem Tot ce-mi spuneai e adunat intr-un manunchi de ganduri , ma strecor printre ele surâzătoare. Nu-mi reproșez nimic , nici macar curajul cu care te astept sa revii. Timpul imi sopteste mereu ca vremea a trecut de mult Ma trezeam in nopti cu amprenta sarutului tau pe fruntea sub care, visul inca nu se trezise. Gândul pribegește prin locuri neumblate, întuneric beznă, mi s-a aprins în suflet doar dorul. Imi iau amintirile cele mai frumoase și ma retrag în singurătatea cuvintelor tale. Imi spuneai ca doar dorința de comunicare ne atrage, dorința de a gasi ceva , speranța că cineva te poate asculta Cu mine era ceva special, nu eram singura cu care comunicai, insa, intre noi exista acel sentiment pur , neobosit și omniprezent Credeai ca noi doi... tu și cu mine putem avea inceredere în nebanuitele căi care se deschideau. Totul părea o joacă , ne jucam cu cuvintele, fiecare le manuia perfect , era armonie, iar ele , cuvintele vibrau în cele mai intime resorturi ale ființei, ne imbătam cu farmecul acelor mesaje, uneori atat de misterioase. Zilele treceau, măsurate în mesaje , uneori prea lungi, alteori prea scurte, iar serii nu-i rămânea decât visarea ... la prima întâlnire, la ezitarile și mângaierea din gând. Dacă vrei să câștigi, trebuie să fii dispus să pui totul la bătaie. Atunci când ai problemele cele mai mari să îți faci cele mai mici griji... iar în momentul în care ai probleme mici de-abia atunci să îți faci cele mai mari griji pentru că acestea anunță ceva... imi tineai calcaiele de melci in palme, pe gat si pe coapse imi tatuai cu buzele fierbinti fluturi verzi urcau furnicile pe genunchii nostri deveneau musuroi ascuns purtat spre mare ca si cum niciodata pana atunci valurile nu au fost o pereche știm la fel de bine lecția despre numere suntem trei la numar – "premianții ratării" exilați într-o școală fără profesori de mâine în bancă cu singuratatea și teama urmelor noastre scriu doar gânduri în ordine alfabetică cuvinte atârnate într-un portativ cu măsuri de metaforă voi, parolă incorectă din prezent pe graficul zilei de mâine pune parola "noi" scriu ca nemuritorii câte un vers de-o noapte sunt o cauză pierdută pentru tine nu exist chiar dacă ploaia asta ar înceta va fi prea târziu pentru o altă relicvă fără fantezie cuvintele mele în rimă nepoetică vor fredona un suspin înăbușit într-o lacrimă. vă dau poftiți... ce credeți că e Cuvintele au cea mai mare importanță în viața unui om , depinde în ce fel și cum le folosești. A dărui unei femei cuvinte frumoase , înseamnă că ea devine puțin câte puțin a ta. Cuvintele sunt cele car pot rătăci în sfere necunoscute, pot fi cele care clădesc poezia adusă pe aderea vântului la malul inimii. Cuvintele pot fi mai puternice decât instinctele, fac să vibreze toate fibrele corpului, formează un univers al fiecăruia dintre noi, cuvintele sunt uneori diamante sclipitoare învăluite de mister...în spatele cuvintelor stau ascunse sentimente adevărate, trăiri care reușesc să sensibilizeze... privesc spre cerul căruia i-a dat Dumnezeu soare privesc spre soarele căruia i-a dat Dumnezeu nori privesc spre norii cărora le-a dat Dumnezeu ploaie privesc prin lacrimi picături de ploaie și mulțumesc că pot plânge căci astfel sunt de-o seamă Între tăcere și cuvânt trebuie să existe o etică ,fiindcă altfel cădem în abisul tăcerii și… mi se pare cumplit. Unii ar spune că tăcerea este o vorbire aparte, o armonizare specială între spirit și univers, și da așa este! melc melc poet bleg stai pe vine că te leg să te duc la iarbă vântu’ ca să bată poezii cu versuri rupte și cu rimele abrupte... cum se joacă șotron se alege o pietricică de mărime convenabilă se aruncă la unu se sare o dată și încă o dată de fapt... unu doi trei patru-cinci șase șapte-opt înapoi opt-șapte șase cinci-patru trei doi unu se ia pietricica sarind la doi unu doi... înapoi... și afară cu pietricica în mână ai înțeles... să încercăm... E ziua noastră! cititorule ce am scris și ce voi scrie și ce vei scrie și ce ai scris e maculatură te vor citi copii tăi și vor râde cu prietenii cât de sensibil ești și la ce ajută că știi... și cum spunea LIVIU NANU… murim dar murim în picioare tacem într-o gălăgie a inimilor... tic-tac tic-tac... și ascultam sângele cum fierbe într-un crepuscul al gândurilor... acolo unde nu există teamă... bariere sau lacrimi de durere.... acolo unde putem asculta susurul teiului bătrân și împovarat... acolo unde alții au încercat să se izoleze de lume... acolo unde noi ne vom îmbrațișa fără ca razele lunii să ne sperie, fără ca lătratul câinilor la lună să ne macine gândurile... sub tei ne vom metamorfoza în fluturi și vom pluti într-un univers în care nu mai există viață, lume sau întrebări... Colaj recitat la Cenalcul Virtualia 3 de catre:
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| |||||||||
|
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | | |||||||
| |||||||||
|
