La început a fost grădina. Cea mare și răbdătoare a lui Dzeu, veți spune.
Eu spun, grădina pe care o am in curtea casei mele din California.
Copilărind printre flori, pomi, animăluțe, intr-o mahala a Bucureștilor, Balta Albă- unde am învățat frumosul și poezia naturii de la primii pași în grădina casei bunicilor și străbunicilor mei- mi-am zis că mai pot afla ceva de la flori și în California, la noua mea locuință.
Vecina mea, japoneza, m-a invitat la ceai din primele zile. I-am admirat grădina și nu mi-a venit să cred că ea singură o crease din nimic. Născută la Kyoto, orașul grădinilor prin excelență, ducea, poate ca și mine, lipsa poeziei naturii, aici în Sudul Californiei unde mai toate speciile de pomi și plante au fost aclimatizate și naturalizate in mai puțin de un secol, nu de secole sau milenii.
Yasuko, mi-a făcut un dar de bun venit, o carte de grădinărit in Sudul Californiei, unde clima era un fenomen nou pentru mine.
La zece minute de Oceanul Pacific, într-o suburbie a uneia dintre cele mai poluate metropole, Los Angeles, în satul nostru universitar din județul Portocală, briza e un lucru insesizabil.
Plouă doar vreo două luni pe an, din februarie cam pâna în aprilie. Vânturile deșertice, Santa Ana suflă guri de iad din Valea Morții, sau Deșertul Mojave sau de pe unde ele știu, aprinzând iarba uscată tutun și făcând ravagii, din octombrie până în februarie, proprietăților și fermelor rispite pe dealuri și văi.
Din lipsa ploilor regulate și primenitoare ale aerului și vegetației, dăunătorii sunt plaga numărul unu a oricărei grădini și mai puțin soarele scorojitor.
Astfel înarmată cu biblia botanică de dar, am decis sfidarea naturii naturans și inițierea in procesul nobil de natura naturata* în curtea mea cu dale și pietriș decorativ.
Am început de la ou, adică de la sămânță, miracolul grădinăritului. Cel mai dificil, delicat și temerar proiect a fost de cultivare a garoafelor. Am găsit la supermarket niște pliculețe de semincioare ale unui hibrid de Dianthus caryophyllus numit paleta Chabaud, se pare spre a indica varietatea exuberantă a culorilor. M-a încântat ideea paletei fauviste în grădina mea, care după indicația de pe pliculeț avea și parfum îmbătător.
Experimentul meu cu mine și cu acest pliculeț a stârnit o poveste de sine stătătoare, dădăcitul acestor semințe m-a recreat ca mamă în grădină pe mai multe luni.Am pornit de la niște ghivecele de-o șchioapă așezate mai întîi la fereastră. La primele semne de plăntuțe sănătoase le-am trasferat în alte ghivecele, afară în grădină. La două săptămîni le răream și mai schimbam ghivecele cu altele mai încăpătoare.Când au prins rădăcini viguroase și o tulpină țanțoșă le-am poftit în grădină să se naturalizeze și ele în pămîntul Californiei. Abia acum se pare începea chinul meu. Creșterea rapidă a tulpinilor de garoafă necesită o atenție constantă și suport al tijelor delicate ce se cer legate și menținute vertical prin bețisoare, cerculețe, etc.
Mi-am amintit de vorbele Martei, o prietena de-a mea de profesie horticultor, ce-mi spunea cu mulți ani în urmă cum se cresc garoafele în sere cu o grijă ca pentru bebeluși.
Nu m-a speriat efortul și am condus acest experiment cu optimism timp de mai multe luni. Fiind o plantă perenă garoafa poate sau nu înflori din primul an. Nu m-au dezamagit și au facut primii boboci pe la începutul lui august, după o cocoloșire de aproape cinci luni.
Răsplata a fost un balsam de culoare, arome și eleganță. Le-am poftit în sufragerie în vaze înalte și le-am așezat pe măsuța de cafea alături de o fructiera cu pere. Într-o seară, ascultînd muzică și citind o carte pe sofaua din sufragerie am fost întîmpinată de niște trâmbe îmbătătoare ce mă înălțau în alte sfere. M-am apropiat derutată de masă. Să fie garoafele, să fie perele? Le-am cercetat pe rînd și luat apoi deoparte să pot distinge aromele.
Se înțeleseseră să mă deruteze. Separate se comportau diferit.Le-am așezat iar împreună și la o zi, două am constatat o îmbujorare a perelor, în timp ce garoafele se deschiseseră pe deplin și parfumau innebunitor casa.
După ce le-am pândit așa vreo cîteva zile, făcîndu-și de cap pe măsuța de cafea din sufragerie, m-am hotârât să investighez mai științific comportamentul lor și am mers la bibliotecă pentru lecturi de specialitate. Am aflat astfel că ținute câteva zile în vase vecine flori și fructe se influențeaza reciproc accelarând primele deschiderea și degajarea parfumului, cele din urmă coacerea rapidă sau desavârșirea ei.
Am repetat acest nou și încîntător regal olfactiv cu alte flori proaspete din gradină și fructe de sezon. În altă seară ascultînd iarăși muzică, am pus pe hârtie cele învățate de la grădină.
Așa s-a născut poezia mea Bolero**.
Impreună cu alte poezii ale acelui an am trimis-o la o publicație de carte de versuri, revista Mobius, Talleyville, Delaware.
Răspunsul editoarei șef nu a întârziat cu adnotări.
(Garoafele-nu au miros, Chabaud -urmat de semnul întrebării, pere Royal Riviera-astea îmi plac, metrica deficitară.)
Poezia a fost refuzata alături de celelalte patru sau cinci, ba pe motiv că editoarea nu știa limba germană (spre a înțelege un motto) ori că un cuvânt ca haruspicină nu se aplică la ghicitul în măruntaie de pasări, etc.

Mi-am amintit de Voltaire, de Candid, de înțelepciunea peste timp a celui care învață frumusețea în simplitatea bucuriei de a face pământul să rodească fruct, parfum, culori, eleganță, desfătare a minții și sufletului. Mi-am zis că ar fi mai bine să râmân doar grădinareasă și să uit pentru totdeauna de intenția de a publica poezie în America.
Într-o toamnă, am zăbovit la o masă cu cărți uzate, la unul din târgurile lunare din campus, unde arome orientale, amulete africane, îmbrăcăminte etnică, texte de cursuri, insigne și mascote universitare, adună o studențime pestriță și curioasă.
După ce am răscolit de trei patru ori cărțile prăfuite și înghesuite prin cutii de carton și saci de plastic, am dat cu surprinzătoare bucurie peste o ediție a lui Candid, ca să zic așa, de zile mari:
Candid de Voltaire tradus de Lowell Bair, ilustrat de Sheilah Beckett, cu o introducere de André Maurois din anul 1932.
Volumașul era o reeditare a primei ediții publicate de Bantam Books Inc., New York în 1959.
Am deschis-o la pagina de titlu și am citit:
Ediția originală din 1759 nu a apărut sub numele lui Voltaire și el a negat a fi autorul ei. Avea ca titlu „Candid sau Optimismul.Traducere din limba germană de dr. Ralph.”
In 1761 apărea o ediție în care Voltaire făcea adăugiri bogate la capitolul XXII(incluse în prezenta traducere). Titlul acelei ediții era: „Candid sau Optimismul.Traducere din limba germană de dr. Ralph. Cu adăugiri găsite in buzunarul doctorului la moartea sa la Minden, în anul de grație 1759.”
Și cum se pare era o zi a marilor surprize de anticariat stradal într-un campus californian, ochii mi-au cazut alături pe alt Candid la cartea pereche ce se aștepta descoperită: Voltaire, Candide, Librarie Larousse, iunie 1970, o ediție prescurtată, așa cum se menționeză pe prima pagină,cu o notă istorică și literară, cu note explicative, cu judecăți de critice și teme de lucru și exposeuri sub îngrijirea lui André Séailles, asistent universitar la Sorbona.

Întâmplare fericită sau destin al celui ales de făcătura cărții, lectura ne aruncă mereu undeva în timp.
De data asta m-am trezit într-un București al primei mele întâlniri cu Voltaire, la librăria de la complexul Diham, unde o ediție de buzunar a lui Candid, mă costase 5 lei în anii de școală elementară.
Mai zâmbesc și-acum la amintirea comerțului cultural din clasa a VII-a. Nestor George, un băiat subțirel și melancolic, descoperind interesul meu pentru carte, începuse să văduvească biblioteca părinților de biografiile lui Talleyrant, Disraeli, Napoleon, pe care eu le achiziționam euforică cu banii de covrigi sau de pe desenele mele vândute altor fete și băieți spre a-mi alcătui micul meu anticariat secret în lada de la recamier.
Cu aceste gânduri nostalgice am cumpărat cele două cărțișoare soțului meu ca dar de aniversare a căsătoriei.
M-au costat ca pe vremurile bune, mai nimic, vreo trei dolari amândouă, ediția franceză și engleză.
Citindu-i în paralel, seara, din cele două cărțișoare povestea lui Candid am regăsit-o amândoi mai autentică și mai măreață ca în prima tinerețe cînd viața nu ți s-a dezvăluit încă.
Ne-am bucurat de adevărurile care străbat secole și am suspinat cu regret că e mai mult decât o poveste despre om și grădină, e înțelegerea vieții celui ajuns la maturitatea minții prin cea a trupului.
Spune un precept latin: Primum vivere, deinde philosophari . Mai intâi să trăim , apoi să filosofăm.



*
natura naturata, natură creata de om; natura naturans, natura creată de Dzeu.
Concepte estetice cu care a operat gândirea clasică greco latină, mai târziu Renașterea și modernitatea culturilor occidentale.Vezi, Tomas D'Aquino, Leon Battista Alberti, Baruch Spinoza, William James, Ruskin, H.D.Thoreau.

** BOLERO

No one in the living room.
The cat went out to spy the moon.
Ravel is filling the air.
On a tray a Royal Riviera pear

waves kisses
to a Chabaud mixture bouquet.
It' s time for the perfumes ballet

-in white,red, shades of pink tutu,
carnations do pirouettes to woo

this sublime fruit of France;

the air can feel their dance.
Blushing, the pear gives them a glance -
inflamed buds embrace it in a spicy fragrance.

The living room is floating on air.
Imagine, a cultivated vegetal love affair.

Still life with flowers and pear?!

Elena Malec, California 1997





©Elena Malec, California, 6 iunie 2004