Din ochiul său lucios clipește Măria-Sa Impresia și ne îndeamnă să ne culcăm sincer pe o ureche. În căutarea timpului pierdut, ne întoarcem mereu la cuvinte, vagi amintiri ale paradisului trecând nepăsător prin oasele noastre. Le întoarcem preț de un ceas, precum meseriașul din colț - el cumpără numai ceasuri vechi și cu ele întinerește timpul.

Cuvintele nu au nimic împotrivă, nici împotriva circului și nici împotriva echilibristicii forțate, pe deasupra impresiei de poezie.

Nu scriem bine, ci doar MULT. Și TARE. Cine suntem "noi"? Doar niște "genii în curs de dezvoltare", în plină criză de orgoliu surd...