Poposeste un moment in gandul meu, in sufletul meu de copil tarziu, de toamna umeda cu frunze jumatate verzi, jumatate uitate pe buzele muntelui patate de aramiu. Indreapta-ti pasul catre lacul cu lacrimi, sarate si dulce, albastre si verzui, transparente si amagitoare, si lasa povestea sa-ti curga pe obraji, sa-ti biciuie duios glasul si sa-ti oblojeasca aripile de inger cazut.
Culege din piatra faramitata, bucati de eternitate si arunca-le inspre pictori si apoi asculta cantecul culorii manjindu-mi trupul plin de versuri albe.
Si apoi, iubeste-ma in cuvinte sarace...