Ce ciudat, venind pe drum am dat de aceeasi fantana cu ciutura inclinata neglijent, in ochiul ei deformat se rasfrange un colt de cer si obrazul meu palid. Pe o casa un cucos de tabla, nemiscat. Obloanele sunt trase, zidul mancat de timp doar lumina diminetii ii imprumuta o culoare calda. Mi-as fi lipit palma daca as fi putut sa trec de gardul de sarma. Simt ca amintirile sunt inca imprimate in caramizi, umbrele celor care odata au locuit aici se mai ascund prin colturi. Si mai stiu ca povestile lor sunt inca nespuse... intr-o zi poate, intr-o alta zi la fel de insorita ca aceasta, le voi rescrie eu. Azi doar m-au purtat pasii pe stradutele copilariei cautand, inca nu stiu ce...
E liniste si campul isi leagana iarba inalta cat mine.
In departare biserica strajuieste alba in soare.