agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2435 .




personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Beatrice Zara ]

2004-08-05  |     | 



Sâmbătă.
Prima pagină din restul agendei mele.

Nu. Nu aprinde ieri lumina.
Nu vreau să mă văd.
Nu vreau să te văd cum mă vezi.

Întotdeauna mi-am dorit să-mi scriu propriile gânduri, dar ele vin și pleacă mai repede decât creionul ăsta pe hârtie. Nu trebuie ca chestia asta să aibă un sens sau un nume. Ea apare ca atunci când te uiți pe birou și-ți dai seama că ceva nu e la locul lui (în cazul meu, o căpățănă de usturoi care stă acolo de vreo săptămână și care mă privește și acum) și atunci știi că s-a întâmplat ceva. E ca atunci când ți-e greață de lucrul de care ești dependent și singurul remediu constă chiar în acel lucru chiar dacă îți face rău, te simți infinit mai bine.
Ieri pe hol mirosea a prăjitură arsă, dulce, grețos de dulce, a fum și a cafea, ca de obicei, A! și a urină de pisică. Cafeaua cu lapte mirosea a veceu public.
Nu vreau să ajung la concluzia tristă că nu mai am despre ce să scriu. Ar fi tragic.
Cine sunt eu, chiar? Întrebarea asta mi-o tot pun de vreo… stai. 12 ani. 12-13. Nu sunt pe-aici de prea mult timp.
Dar am ajuns la o margine.
Stau exact pe mijloc. Gata să am totul sau să-i dau cu piciorul și să nu mai fiu.
Habar n-ai de nimic. Nu știi cât de tentantă e moartea la vârsta asta. Unii au devenit faimoși și iubiți abia după ce au murit. E stupid, dar, hei, suntem oameni.
Dacă ai ști ce mă inspiră mi-ai da palme. Și mi-aș da și eu. Și tot așa până se termină apa caldă din noi.
Când îți citesc scrisorile e ca și cum aș citi o carte proastă, cu mult sirop, clișee și greșeli de ortografie care-ți scoală părul de pe picioare, asta dacă ai. Oribil! Ești un dobitoc! Nu-ți mai scriu. Mă plictisești de moarte cu îngustimea ta.
Parcă mă și văd vineri cum cumpăr timbre. Ca să-ți spun a doua oară că nu-ți mai scriu.
Și uite-așa o zi pierdută.
Ne-am jucat toată ziua până s-a terminat bateria și toți au plecat mai mult sau mai puțin acasă.
Nu mai interpreta tot ce zic! Taci și citește până la capăt. Ești total dizgrațioasă și mă scârbești câteodată (mă întreb dacă asta se vede). De fapt, mă faci să mă simt norocoasă pentru cum sunt și pentru cum vreau să fiu. Dar nu mereu.
Gata.
Să sun la radio și să întreb: - doctore, ce poate face cineva care ține la un om indiferent de cât e de nebun, beat, drogat, fără liceu terminat și totuși geniu.
Cred că ar întreba: - și ce te oprește? - e cenușă de 10 ani încoace și dacă n-ar fi așa nu mi-ar mai plăcea.
Acum hai râzi și spune-mi că sunt stupidă, câștigi premiul cel mare cu asta.
Aștept să treacă,
și aștept, aștept. Și plouă, plouă, plouă, și el mă întreabă – ce mai faci? - o iau razna. – e o junglă la voi în bucurești – da, știu, dar m-am adaptat – n-aș putea să trăiesc printre voi – dar nu te-a chemat nimeni.
Mi-ar plăcea să mă întorc în timp știind viitorul, dar nu cred că aș putea alege. 1969, woodstock sau 5 aprilie ’94, washington blvd. În sera deasupra garajului? Egiptul antic sau 11 mai ’81, miami? Renașterea sau 9 decembrie ’80 new york? E stupid.
Nu există bariere între viață și moarte. Depinde ce alegi. Și eu nu știu să aleg. Poate știi tu, că oricum știi tot.
Am fost nevoită să trăiesc fără muzică timp de o lună și a fost cât pe ce. Ar trebui să-mi fac griji? Nu cred. Mi-e lene să-mi fac griji. Frică nu. Aia vine cu timpul, cu bătrânețea. Sau o fi invers, ce știu eu?
Mă îngrozește gândul că cineva la întâmplare mi-ar putea citi gândurile.
E aceeași groază pe care o simt în fiecare zi când sunt nevoită să mă uit în oglindă. Aia sunt eu? Aia înseamnă EU? Și pun mâna pe oglindă, în oglindă, și imaginea se schimbă. Deci e real! O! doamne, ce față! Of. Ce piele, ce nas! Absolut dezolant.
Și așa îmi încep eu ziua, cu fața mea de stâncă scorojită și neprietenoasă, melancolică prin excelență. Asta dacă nu mă culc la loc, poate-mi trece fața.
Ai voce frumoasă când țipi. Serios, și îți stă bine cu părul și dinții galbeni și perfecți, ca ai mei. Să spargi farfurii mai des.
Mă gândeam într-o zi cum o să-i spun că mie îmi place ploaia și când fulgeră și tună (ca acum) și în ziua aia n-a venit.
Ce copertă aiurea are cartea asta. “el libro de los placeres”. Interesant. Nu-nțeleg nimic.
S-au făcut deja trei pagini de agendă? Ce târziu e.
Mă apuc să curăț usturoiul de pe birou și după aia o să-l înghit.

Fiecare alineat e o idee nouă care mie mi-a trecut prin cap. Nu promit nimic. Nu e ora potrivită.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!