sub plânsetul anei geme un oraș de tăcere
liniștea ți-a intrat de la o vreme în carne
gândurile ei simple ți se strâng pe suflet ca o piele udă
zadarnic reciți poemul împotriva ploii
de undeva dintre coastele tale se aud alte cântece
aici sunt Eu cea care am în fiecare zi un alt nume
și o altă moarte pe chip
mă ridic puțin pe vârfuri îți fac un semn pe frunte
doar știi că nu mai pot să te strig
de când șarpele negru cu galben mi-a oferit mărul
de când ca orice femeie am născut în fân
de când tu m-ai zidit aici și m-ai numit ana
când încă numele meu era
eva , maria
sau ioana...