Singur , mi-e sufletul gol
ca o toamnă ce-și despoaie copacii,
solitar , zbor de-o aripă sunt.
Ziduri de suflet respiră sub iedera deasă,
fiecare frunză căzută e un ochi
tăcut ca o umbră.
Mâini de copil întinse sub nori
culeg praf peste visele lor,
lacrimile sufletului nu-și găsesc umărul.
Un anotimp al suferințelor revine mereu
și vreau piatră să fiu
să-mi pot rostogoli inima între ore.